Am dat click pe un site cu obiecte vechi. O privire pe un obiect poate avea muzica unui cîntec cu Frank Sinatra. Sau mai vechi. În unele momente, obiectele mă iau de mînă și mă plimbă într-un univers imaginar. Parcă aș sări într-un val al timpului și aș înota de pe undeva de la jumătatea lui. O bancnotă de 500 de lei din vremea inflației, cu portretul lui Constantin Brâncuși, îmi stîrnește un zîmbet. Un soi de desen după o fotografie a artistului mă trimite mai degrabă la naivitățile tranziției, la inflația galopantă din anii în care iluziile democrației și economiei de piață ne împiedicau să vedem dezastrul economic și absența unei minți luminate la desenarea traseului economic al țării. Nici Constantin Brâncuși nu seamănă cu Constantin Brâncuși. E mai degrabă o caricatură de dac bătrîn desenat de un copil speriat. Bancnota ieșită din uz se vinde cu 20 lei. Poate o cumpără cineva care vrea să-și aducă aminte de anii inflației. Așa cum o bancnotă de o sută de lei din anii „Epocii de aur” se vinde cu doi lei numai pentru că pe marginea ei scrie ”Republica Socialistă România”.
Un prieten îmi întinde o lingură măricică, grea și înnegrită de vreme. Cine a ținut-o în mînă? Cică ar fi fost o lingură pentru luat siropuri și poțiuni. Un fel de lingură a durerilor. Are gravate pe coadă, în partea ei rotundă, două inițiale caligrafiate întortochiat. Un K și un G care pot veni de la nenumărate nume. Îl sunăm pe cel care a adus-o în deponență și încercăm să aflăm cîte ceva. Vînzătorul susține că ar veni din familia Ghika. Care Ghica? Au fost mai multe ramuri. Ramura moldoveană, ramura munteană. Ghika se trage din Albania și au trăit și în Grecia, și în Țările Române, și în Franța. Paul Cernovodeanu a scris o istorie a Familiei Ghica, cu un arbore genealogic extrem de stufos: Ghica sunt prezenți prin documente cînd Ghyca, cînd Ghika, cînd Ghica. Preț de cîteva ore, am căutat un prinț, probabil Karol Ghica, sau Karl suferind de o boală de stomac sau de plămîni, cu care lingură de argint să-și soarbă medicamentele. Salvatoare sau nu! N-a mai rămas din suferința lui decît o discretă coroană, imprimată alături de inițialele numelui său. Și atît! Cineva îmi spune că un anume prinț Karol Ghika a trăit și a murit la Paris, dar nimeni n-a scris o biografie a acestuia. Nici măcar nu se știe dacă era bolnav sau lua în fiecare seară o lingură cu un sirop binefăcător pentru somn.
”Superb platou de cristal Mikasa Arabella, desen în relief cu struguri mov 43 cm!”, zice anunțul. Cineva a tăiat cel puțin o dată un tort pe acest impunător platou de cristal! A fost la modă în perioada interbelică. Este ca și serviciul meu de cristal rubiniu, cu 6 cești și cu farfurioare și cu un castron dotat și cu un polonic pentru punch. Și acesta este dintre obiectele rămase agățate de imagini din altă epocă. Peste 95% din cei tineri nici nu știu ce este. Dacă n-ar fi Google, punch-ul ar trece în categoria cuvintelor necunoscute și a băuturilor dispărute.
”Vînd telefon Nokia 6310i ca nou. Reducere de la 300 la 225 lei.Am o exepriență de 5 ani pe acest model. Funcționează perfect. Incărcător zgîriat”.
După 1995, era un fel de rege al telefoanelor. I se zicea cărămida de la Nokia, bolovanul Nokia, tancul de la Nokia. Toată ștăbimea din vechea generație care a reușit să treacă de la telefonul fix la cel mobil se dota cu cîte un Nokia din aceeași clasă sau cu 6310. Ba unii mai aveau și cîte 2-3 de rezervă. Erau un semn al modernizării, al puterii, al libertății de gîndire, al siguranței de sine. Puteai să le scapi pe jos de o sută de ori pe zi. Și acum se mai vînd și se recondiționează pentru cei care nu s-au putut adapta la smart phones și la touchscreen, la Samsung Galaxy pliabil, lat ca o cărămidă, cu marginile sclipitoare, pe care duduile îl poartă bălăngănit și expozițional în mîna de care își atîrnă și poșeta. Acesta este modelul la mare modă, cu care fetele dau din coadă și postează demonstrativ toate evenimentele lor intime și inutile pe facebook. Nu știți că fără asemenea obiecte anumiți oameni nu ar putea exista? Fac parte din viața lor și fără el n-ar avea identitate. Iar unele dintre aceste lucruri, fără o legătură cu posesorii lor, devin banale, stupide, fără sens, numai bune de aruncat la coș.
Undeva, într-un dulap, se află ascuns un Nokia folosit de mama. Îl îndrăgea pentru tastele sale în relief, pentru difuzorul puternic și pentru accesarea simplă. Cînd mergea la Orăștie, îl ascundea în sacoșă, cînd lucra în grădină îl lăsa la marginea straturilor, pe iarbă, cînd mergea la spital, îl plasa în sertarul noptierei medicale. Nokia 6310 a fost legătura ei cu lumea și, mai ales, cu mine. Chiar și acum, în dulapul închis, ecranul său aurit are ceva ofilit, trist, de obiect dezgropat din timp. În fapt, nu-i decît un terminal demodat, care nu-mi reconstituie decît povestea nesfîrșită a discuțiilor noastre care începeau cu automaticul ”Ce faci?”.
Zilnic, fabricile bombardează lumea cu obiecte folositoare sau inutile care ne spun tot soiul de povești. Ele sună diferit în capul fiecăruia dintre noi. Atît de diferit că și obiectele și noi intrăm adesea într-un scenariu absurd, paralel, aleatoriu, de condiție umană împinsă la marginea nonsens-ului. Tot zilnic armate și stoluri de obiecte ne părăsesc și dispar definitiv, se distrug sau, pentru o vreme, devin istorie. Și, mai târziu,le șterge vîntul timpului și de acolo împreună cu urmele celor care le-au creat sau le-au utilizat.
De ce zăbovesc atîta timp prin anticariate? Nu v-ar spune nimic o baionetă de la o carabină din Primul Război Mondial? Eu aud respirațiile febrile din tranșe și gemetele din filmele cu răniți de pe front. Și văd cu ochii minții trenurile din gări și fetele fluturînd batiste! Dacă nu mă deranjează nimeni aș putea să zbor cu gîndul pînă la stră-bunica mea care și-a pierdut bărbatul pe front și apoi l-a luat de trăit pe camaradul acestuia întors întreg de pe front. Și cu care nu s-a căsătorit niciodată. Nici un brici Solingen în tocul original nu vă spune ceva? Nici o sabie cazahă? Sau un microfon Tesla pentru magnetofon cu patru benzi? Asta înseamnă că n-ați avut benzi cu Jimmy Hendrix! Dar de ”un tablou vechi din ceramică Freiderich Întîi Barbarossa”, cu 265 lei? Sau ”Salutări din Buștenari!”, de pe vremea nebuniei cu sondele de petrol? Ce ziceți de un ceas Doxa vechi din oțel? Sau de o fotografie a Regelui Vittorio Emanuele al Doilea, cu autograf în tuș negru?
Ați încercat să înotați în timp? Dar nu înainte, ca Elon Musk, ci înapoi, unde nu mai întîlnești decît urme vagi sau obiectele celor care au fost? Sau să încercați să reconstituiți momente, dureri, lupte, drame și personaje ,sărbători sau bucurii nebune?
Undeva în spatele ușii de la intrarea în casa mea de la țară am agățat o ramă de fostă oglindă sau de tablou vienez de secol 19, vopsită în verde și cu borduri aurii. De fiecare dată cînd intru am impresia că sunt privit de cineva care se retrage discret sau că o ființă necunoscută, din alt secol, a plonjat în valurile timpului care îmi scapă!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/tristetea-si-viata-obiectelor/