Un tezaur monetar ce include 36 de monede de secol XVI a fost identificat recent de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, după ce un pasionat de arheologie a descoperit accidental câteva monede cu un detector de metale.
″În luna septembrie 2020, Cristian Marincaş, un pasionat de arheologie din Zalău, a descoperit accidental în hotarul satului Sântă Măria, comuna Sânmihaiu Almaşului, cu ajutorul unui detector de metale, şase monede medievale. Descoperitorul a stabilit coordonatele locului cu ajutorul unui GPS şi apoi a anunţat autorităţile competente despre descoperire, având indicii că mai existau piese monetare în pământ. Astfel, doi specialişti de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, Horea Pop, şeful secţiei Cercetare Ştiinţifică, şi Emanoil Pripon, cercetător ştiinţific II, specializarea numismatică-restaurare, au efectuat un diagnostic arheologic în locul indicat, în urma căruia au mai identificat încă 30 de monede”, se arată, joi, într-un comunicat de presă al Muzeul din Zalău.
Potrivit sursei citate, tezaurul conţine 36 de monede emise în perioada 1551-1599 în Polonia, Lituania, la Riga şi în Ungaria, sub autoritatea a cinci suverani: Sigismund I August, Sigismund III, Ştefan Bathóry (ca rege al Poloniei), Ferdinand I şi Rudolf II, iar din punct de vedere al tipurilor de monedă, acesta cuprinde trei piese cu valoarea de şase groşi, o piesă de patru groşi, 27 piese de trei groşi şi cinci piese de câte un dinar, toate din argint.
După descoperire, tezaurul monetar a intrat într-un proces de restaurare, în urma căruia au fost evidenţiate caracteristicile fiecărei monede: locul emiterii, numele emitentului, numele gravorului sau al maestrului monetar, anul emiterii şi valoarea înscrisă pe fiecare piesă.
″În Transilvania secolului al XVI-lea, valoarea produselor şi a serviciilor era exprimată în dinari. Tezaurul de la Sântă Măria avea în epocă o valoare de 314 dinari,