sunt înțeleși cu politicienii moldoveni – CRITICII.RO

sunt înțeleși cu politicienii moldoveni – CRITICII.RO

Distribuie acest articol!

    Regiunea transnistreană este la momentul de față un teritoriu al nimănui situat în estul republicii Moldova. Deși oficial ține de al doilea stat românesc, în realitate el nu ține nici de federația Rusă, nu se află nici sub control internațional, dar nici republica Moldova nu și-l revendică în mod direct.

    Tinerele generații nici nu mai știu despre ce este vorba, situația este recunoscută ca atare de nesoluționat, dar la mijloc sunt alte interese.

    Aproape un miliard de euro reprezintă contrabanda și traficul de arme, droguri, țigări, alcool și alte produse similare și care are legătură cu existența acestui teritoriu al nimănui.

    Din acești bani o bună parte se duc către politicienii de la Chișinău. În fapt regiunea transnistreană controlează acum politicienii de la Chișinău și nu invers. Cu câteva milioane de euro poți să cumperi mulți oameni, ai la dispoziție mulți politicieni.

    Banii negri care se fac acolo sunt împărțiți între cei care conduc regiunea și cei care conduc republica Moldova. O bună parte din bani ajung și către mafia din Federația Rusă, Ucraina și chiar România. Toată lumea este mulțumită, mai puțin cei 300.000 de moldoveni uitați acolo și care sunt sechestrați.

    Așa se face că nu poate face nimic comunitatea internațională deoarece nimeni de la Chișinău nu cere soluționarea conflictului, ei nu își doresc acest lucru.

    AUR a încercat în aceste zile să treacă Nistrul de mai multe ori. Nu au reușit, dar au făcut dovada faptului că în realitate acolo este o combinație a tuturor și cei care conduc republica Moldova sunt puși numai pe furat, statul fiind ca și inexistent.

    În republica Moldova se mimează existența poliției, procuraturii, justiției. Nici o instituție nu funcționează în termeni reali, ele sunt doar mijloacele de asuprire și control a românilor care trăiesc dincolo de Prut.

    Partea proastă este că nici la București politicienii nu sunt mari iubitori de țară.

     » articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO


    Distribuie acest articol!