La 11 noiembrie 1918, se încheia Primul Război Mondial. Aproximativ 19 milioane de soldați au pierit, dintre care 880.000 de soldați și 275.000 de civili români. Muzeul Imperial al Războiului din Londra (Imperial War Museum) a publicat o înregistrare audio cu momentul în care armele au încetat să mai răsune.
Artileriile care se aud în înregistrarea publicată de muzeu au fost înregistrate pe frontul american de lângă râul Mosela, cu un minut înainte și un minut după terminarea războiului.
Reprezentanții muzeului au mai precizat pe pagina de Twitter a instituției că au lucrat cu ingineri de sunet care au interpretat graficele din colecțiile muzeului pentru a produce „o reimaginare a felului în care ar fi putut suna sfârșitul Primului Război Mondial”.
Inginerii au creat materialul folosindu-se de o tehnică a militarilor de atunci pentru a afla locația armelor – înregistrând sunetele de pe câmpul de luptă pe hârtie fotografică.
Designerii s-au folosit de mai multe înregistrări ale focului de artilerie, care au fost încetinite și combinate într-una singură. De asemenea, ciripitul păsărilor de la final este un „sunet modern”, adăugat pentru a accentua liniștea de după momentul în care armele nu au mai fost folosite, au mai precizat reprezentanții muzeului.