Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învățat să producă bere din plante cultivate, potrivit unui studiu publicat în revista științifica PLOS ONE.
Dovezi timpurii ale consumului de bere au fost descoperite într-o veche movilă din zona sitului Qiaotou din provincia Zhejiang din estul Chinei, în care au fost identificate urme de amidon, fitolit şi ciuperci în vase de ceramică, informează Agerpres.
Rămăşițe fungice, care sugerează o abundență de mucegaiuri şi drojdii, s-au dovedit a fi apropiate de microorganismele utilizate în prezent la fabricarea vinului în Asia de Est şi Asia de Sud-Est. Tehnicile străvechi sunt, de asemenea, similare cu metodele tradiționale utilizate în prezent la prepararea vinului de orez în Yiwu.
Este posibil ca oamenii din acea epocă să fi descoperit drojdiile în culturile mucegăite, a spus Wang Jiajing, unul dintre cercetătorii implicați în acest studiu. În urmă cu 9.000 de ani, locuitorii din zonă abia începuseră să cultive orezul sălbatic, iar producția de cereale era relativ redusă, ceea ce făcea ca băuturile alcoolice să fie considerate un lux, potrivit cercetătorilor.
Foto: PLOS ONE