Se strînge lațul pentru Udrea și Băsescu – editorial de Cornel Nistorescu


Expresia este veche și sintetizează situația banditului, a infractorului urmărit, aflat în încercuire sau aproape de a fi dovedit sau capturat. Ea se aplică, în egală măsură, lui Traian Băsescu și Elenei Udrea și, pe cale de consecință, și Ioanei Băsescu. Aceasta a funcționat ca agent de business,(bandiții zic „săgeată” sau „înaintaș”!) pentru afacerile tatălui său. Doar nu și-o imagina cineva că un secretar de stat, ministru sau consilier prezidențial (Adrian Rădulescu) aleargă ca dementul să rezolve o tarla de sute de hectare la Nana pentru o notăriță venită cu pluta din provincie! Era logic și clar că operațiunea a fost montată pentru Traian Băsescu, după cum creditul de achiziționare a moșiei, acordat de CEC, nu a fost acordat pentru o blondă cu notariat, ci pentru că era fiica președintelui aflat la putere, tăticul afacerilor și al aranjamentelor din România. Același lucru se poate spune și despre penthouse-ul din Băneasa, „cumpărat” de la Puiu Popoviciu, după cum „Casa albă” în care se afla notariatul Ionei Băsescu nu nu este o nucă picată din ciocul berzei, ci, tot o „colaterală” pentru președinte.


Deci, se strînge lațul și pentru Ioana Băsescu după cum se strînge funia în jurul parului și pentru Elena Udrea. Coana Joițica a regimului Băsescu, placa turnantă a unei mari părți din afacerile dirijate de la Cotroceni, ea și Dorin Cocoș au fost între cei care au învîrtit la greu decizii, contracte, achiziții, plăți și afaceri cu energie. Dorin Cocoș o luase razna. Se întinsese și la medicamente sau substanțe de laborator, la vizite medicale pentru cei care plecau la muncă. Numai la vaccinat cîini nu s-a mai băgat.


Coana Joițica, blonda lui Băsescu, impostura cea mai ridicolă a întregului regim Băsescu, în afara dosarului Gala Bute (reluat și aflat pe drumul spre rejudecare) a fost condamnată la 8 ani pentru o căruță de fapte penale.


” ”În baza art. 33 lit.a,art 34 lit.b șiart 35 C.pen (1969) contopeste pedepsele applicate inculpatei Udrea Elena Gabriela și dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisore sporită la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969). In baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat din momentul ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana cand pedeapsa principala rezultanta a fost executata sau considerata ca executata”.


Coana Joițica are la activ, numai în acest dosar, două acuzații de instigare la luare de mită și cinci infracțiuni de spălarea banilor. Cîte o fi comis cu adevărat, Dumnezeu știe! Dar pentru cele 7 acuzații, ea a fost condamnată (sentința nu este definitivă, urmînd recursul) la 8 ani cu executare, urmînd ca, pe traseul instanțelor, să fie ajunsă din urmă și de sentința din Gala Bute și din ce procese o mai fi avînd.


Ce a făcut Elena Udrea (fandosita avocată cu diplomă de pe la Hyperion sau de la Amara)?


În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”.


Pe scurt. Elena Udrea a învîrtit banii din campania (e tîrziu, dar, acum se văd urmele trucajului!) lui Traian Băsescu din 2009. Plus alte sume în alte afaceri private sau de partid.


A căzut, însă, pe Gala Bute și pe banii de campania electorală. Cum a căzut și Al Capone pe o problemă de fisc. Ceilalți au scăpat.


Este Elena Udrea principalul „trezorier” al lui Traian Băsescu? Sau Coana Joițica este doar puntea spre capturarea finală a primului Al Capone al politicii românești?


În jurul lor, lațul se strînge din ce în ce mai tare!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/se-stringe-latul-pentru-udrea-si-basescu/

Lasă un răspuns