Rusia, catalogată drept „stat-terorist” de Parlamentul Lituaniei

Parlamentul din Lituania (Seim) a votat marţi în unanimitate o rezoluţie în care califică acţiunile comise de trupele ruse în Ucraina drept „genocid”, iar Rusia drept un „stat terorist”, şi cheamă la instituirea unui tribunal internaţional, după modelul procesului de la Nürnberg, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a urmări în justiţie suspecţii de crime de război, transmite Agerpres.

Seimul recunoaște agresiunea armată la scară largă – război – din partea forţelor armate ale Rusiei, liderilor săi politici și militari împotriva Ucrainei, începând din 24 februarie 2022, drept genocid împotriva poporului ucrainean”, se arată în rezoluție, citată de portalul local Delfi.

Rezoluţia, printre ai cărei coautori se numără şi premierul Ingrida Simonyte, subliniază că crimele de război comise de forţele ruse în Ucraina vizează ucideri deliberate de civili, violuri în masă, relocarea forţată a cetăţenilor ucraineni în Rusia şi distrugerea infrastructurii economice şi a siturilor culturale.

Documentul, aprobat de cei 128 de deputaţi ai Seimului, arată că forţele armate şi mercenarii ruşi au comis crime de război în masă pe teritoriul Ucrainei, în special în oraşele Bucea, Irpin, Mariupol, Borodianka şi Hostomel.

Moscova neagă că trupele sale au ţintit civili şi numeşte invazia, declanşată la 24 februarie, drept „operaţiune specială militară” pentru „dezarmarea” Ucrainei şi „eliminarea” a ceea ce ea numeşte naţionalişti rusofobi. Ucraina şi Occidentul consideră aceasta drept un fals pretext pentru un război de agresiune neprovocat.

Federaţia Rusă, ale cărei forţe selectează în mod deliberat şi sistematic ţinte civile pentru bombardare, este un stat care sprijină şi comite terorism”, se arată în moțiune.

Documentul subliniază, de asemenea, că toţi autorii dovediţi trebuie să fie traşi la răspundere, iar comunitatea internaţională trebuie să creeze o Curte Penală Internaţională specială care să investigheze şi să evalueze crimele agresiunii ruse împotriva statului suveran Ucraina.

Rezoluţia a fost adoptată după o intervenţie în Seim a vicepreşedintei Radei Supreme (parlamentul unicameral de la Kiev), Olena Kondratiuk.

Această decizie a Lituaniei urmează unui vot unanim similar al parlamentarilor canadieni din 27 aprilie pentru a califica atacurile Rusiei din Ucraina drept „genocid”.

Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a spus că rezoluţia nu este constrângătoare din punct de vedere juridic şi că doar repetă ceea ce el a numit opiniile rusofobe ale SUA.

El a afirmat că această rezoluţie face parte dintr-un „proiect anti-Rusia” şi din acţiuni părtinitoare împotriva Rusiei, care „nu au nimic de-a face cu realitatea”, potrivit TASS.

Lituania, fostă republică sovietică, care face parte în prezent din UE şi NATO, s-a numărat printre vocile critice cele mai virulente la adresa invaziei Rusiei în Ucraina.

Vilniusul l-a expulzat pe ambasadorul rus luna trecută, după ce Ucraina a acuzat forţele ruse că au ucis civili în oraşul Bucea, de lângă Kiev.

Preşedintele american Joe Biden a declarat în aprilie că el crede că invadarea Ucrainei echivalează cu un genocid, adăugând că „vom lăsa avocaţii să decidă la nivel internaţional dacă se califică sau nu, dar în mod sigur mie, aşa mi se pare”.

Preluat: https://infoprut.ro/90351-rusia-catalogata-drept-stat-terorist-de-parlamentul-lituaniei.html

Lasă un răspuns