Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă internaţionale, citate de agerpres.ro.
Într-un discurs televizat care a precedat semnarea documentului, liderul de la Kremlin s-a declarat convins că cetăţenii ruşi sprijină decizia sa şi i-a cerut parlamentului Federaţiei Ruse să o susţină.
Putin a acuzat forţele armate ucrainene că ucid civili prin faptul că bombardează zone locuite din estul separatist al Ucrainei. El a adăugat că Ucraina intenţionează să se doteze cu arme nucleare şi că această ţară dispune de tehnologia nucleară sovietică.
În acelaşi discurs, liderul rus a spus că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ”un regim marionetă” şi a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.
În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Vladimir Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării. El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Conform liderului rus, NATO a ignorat complet cererile de securitate ale Moscovei.
Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării însăşi ”’statalitatea reală” a Ucrainei, argumentând că aceasta mai degrabă a copiat modele pentru a crea un stat naţional. Corupţia şi luptele pentru putere între oligarhi au împiedicat populaţia din fostele republici sovietice să-şi îmbunătăţească nivelul de trai, a mai afirmat Putin în discursul său.
Pe de altă parte, liderul rus şi-a exprimat convingerea că Occidentul va impune sancţiuni contra Moscovei indiferent de acţiunile ruse cu privire la Ucraina şi a susţinut că Rusia are tot dreptul de a lua măsuri de retaliere,