Poate că trebuia să ne gîndim de mai multe ori când am făcut achizițiile de tehnică militară. Este vorba despre viața noastră și a celor care o folosesc, iar nu despre interesele celor care au încasat banii.
Poate că ar fi trebuit să achiziționăm echipamente militare nu după discuții tête-à-tête, ci numai după criterii solide și după performanțe și fiabiliate, nu pentru a-i satisface pe unii și pe alții și pentru a le demonstra șefilor de state că suntem prieteni și cu unii și cu alții.
Poate că ar fi trebuit să decidem numai pe bază de licitații stricte și cu toate caietele de sarcini bazate pe date tehnice de luptă, nu pe chichițe șmecheroase legate de culoare, șapcă sau materialele de pe scaunele piloților.
Poate că ar fi trebuit să nu ne aventurăm în declarații pompoase făcute de MApN cu doar cîteva zile înainte:
„În prezent, Forţele Aeriene Române execută alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO pentru apărarea spaţiului aerian national”.
Poate că ar fi trebuit să pregătim comunicatori militari pentru situații de război ca să evităm impactul produs de inundația periculoasă de părerisme și bombardamentul cu știri trase de păr, stupide și gonflate, dirijate sau partizane.
Poate că ar fi trebuit să ne temem de zboruri de poliție aeriană pe vreme de stat în casă.
Poate ar fi trebuit să evităm comunicatele de pe Facebook de genul celui postat de MApN care a premers tragedia de la Cogealac–Gura Dobrogei.
„Spațiul aerian al României este protejat! 22 de aeronave din trei țări NATO sunt dislocate în această perioadă în România la Baza 86 Aeriană din Fetești și la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Acestea execută misiuni de Poliție aeriană Întărita sub comanda NATO și desfășoară în același timp antrenamente alături de aeronavele Forțelor Aeriene Române, contribuind la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare”.
Poate că ar fi trebuit să nu ne dăm așa cocoși pînă nu trecem de primele întîlniri mai dure cu realitatea războiului.
Poate că ar fi trebuit să reconsiderăm rolul purtătorului de cuvînt. Dacă și premierul vorbește bolborosit, dacă și Vasile Dîncu molfăie cuvintele, dacă și președintele Iohannis vorbește cu umărul în vînt nu era rău să avem oameni calificați care să transmită informații verificate și centralizate, inclusiv despre situația din Ucraina.
Poate că ar fi trebuit să le cerem miniștrilor să lucreze, nu să băltească pe la televiziuni pentru a ne raporta niște date despre numărul celor refugiați din Ucraina și al celor plecați mai departe. O putea face oricine!
Poate că era cazul să numim la MApN un ministru priceput (calificat) în Apărare! Nu este vorba de un general. La ce ne folosește unul care se încurcă în explicații și care s-a încurcat și-n afaceri, și-n fotbal, și-n servicii secrete și care nu pare a depăși nivelul luptei cu puștile de lemn. Pentru a nu crea confuzii, trebuie să precizez că mă refer la Vasile Dâncu, împiedicat și la gîndire, și la sforărie politică. Cel care răspunde de apărarea României a zis:
„Evident, noi am riscat viața piloților noștri, a tinerilor noștri cu aceste avioane, pentru că aceste avioane nu corespund practic la ceea ce astăzi se întâmplă, la misiunile de care este nevoie astăzi. Dar aceasta era situația. Suntem într-o situație în care dotarea armatei, fondurile pe care le-a avut armata la dispoziție nu au permis mai mult decât modernizarea acestor aparate de zbor. Și totuși, consecințele se văd acum”
Poate că într-o asemenea situație ar fi trebuit să fim mai precauți.
Poate că nu realizăm care sunt consecințele. Ne place sau nu, suntem la marginea primului război care se petrece în era Facebook, Instagram, Tiktok, Twitter și a viesparului de televiziuni și radiouri. Nu știu cum s-au descurcat alții, dar mă tem că la noi, cu tonul ăsta patetic și bulevardier despre război, lucrurile nu se reglează de la sine.