Rudele străvechi din urmă cu 200.000 până la 160.000 de ani ale oamenilor moderni din nordul Chinei ar fi avut „creier de Einstein”, conform constatărilor unui studiu recent, publicat în „Journal of Human Evolution”.
O echipă internaţională condusă de arheologi chinezi a descoperit că acest hominid avea o capacitate craniană care atingea 1.700 de centimetri cubi, potrivit unei estimări realizate pe baza fosilelor excavate în anii 1970 în situl Xujiayao, informează Agerpres.
„Este hominidul cu cel mai mare cap din Pleistocenul mijlociu”, a declarat Wu Xiujie, cercetător la Institutul de Paleontologie şi Paleoantropologie a Vertebratelor din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.
Echipa condusă de Wu a reconstruit un craniu aproape complet cu trei oase fragmentate de la acelaşi adult tânăr. Creierul hominidului din Xujiayao era puţin mai mic decât cel al rudei sale apropiate, „omul de Xuchang”, estimat la aproximativ 1.800 de centimetri cubi, însă primul a trăit cu aproximativ 60.000 de ani înaintea acestuia.
Cele mai recente descoperiri ar putea aduce noi informaţii cu privire la cauzele unor astfel de modificări semnificative ale dimensiunii creierului strămoşilor noştri şi ar putea oferi o nouă piesă în puzzle-ul evoluţiei umane.
Foto sus: Journal of Human Evolution