O lege confuză mimează și amenință educația


”România educată” este un program pe care Klaus Iohannis și l-a asumat cu tam-tam, dar pe care nu-l poate duce. Nu știe ce să ceară și cui. Profesorul suplinitor de la Agnita, promovat inspector general adjunct în județul Sibiu, nu poate coordona reforma domeniului în care a lucrat. Ba, dintr-o mîndrie de nepriceput nepăsător, îi poate face rău, dacă nu chiar să-l distrugă de tot.

”România educată” moare la marginea propagandei și a promisiunilor. Și, după catastrofa liberală numită Monica Anisie, decăderea continuă și sub direcția ministrului Sorin Cîmpeanu. De la un profesor adormit de liceu, așa-zisa reformă a educației a fost preluată de un absolvent cu studii în domeniul șanțurilor de irigații și a îmbunătățirilor funciare.

În cîteva săptămîni începe școala, iar profesorii și elevii trăiesc într-o confuzie născută din incapacitatea ministrului de a coordona și de a comunica. Unii cred că multe se schimbă din toamna asta. Alții că peste cinci-șase ani. Farsa ministrului Cîmpeanu seamănă cu dezbaterile publice. Adică este identică altor farse politice și electorale. Vorbă multă, moarte sigură. Dezbaterile publice ne arată că Legile Educației sunt o încropeală cu pretenții aflată sub controlul unor specialiști (ziși și experți) la care ministrul face trimitere aproape de fiecare dată cînd se încurcă în explicații sau nu înțelege. El este vocea televizată a unui grup de „experți în educație” pe care îi ascunde, îi protejează ca pe niște necunoscuți și care se feresc inclusiv de profesorii care i-ar putea interoga, dar și de elevii care i-ar putea contesta. Care este experiența lor? Care este opera lor? Nume, liste și performanțe? Poate este vorba despre experți în interese! Poate că sunt incapabili să comunice exact ce și-au propus. Poate că ministrul Sorin Cîmpeanu se crede actor mai bun decît Monica Anisie și, în același timp, o vedetă politică infailibilă și crede că nu-i o mare problemă dacă este terfelit inclusiv de copiii care l-au dat de gol cu simularea dezbaterilor publice pe seama Legilor Educației.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, Ariana Dudună (președinta Asociației Elevilor din Constanța) reclamă ca elevii n-au avut acces la dezbaterile la  care   au participat doar susținători ai proiectelor legilor Educației:

-“Erau invitați strict oameni veniți să susțină legea, e o dezbatere publică, cu public ales. Au participat profesori, membri de sindicate, directori de școli, domnul secretar de stat Cristescu. Întregul proces de consultare a fost unul simulat, iar proiectul nu are nici o viziune. Nu are un set de reforme semnificative. Am fi vrut să transmitem că proiectul nu are măsuri care să îmbunătățească calitatea actului de învățământ în următorii ani și că ar trebui retras și rescris. Mai degrabă ar trebui să-i spunem o modificare a legii 1, nu o lege nouă. Mai sunt câteva lucruri pe care voiam să le criticăm. Transportul elevilor – articolele par a fi scrise de cineva care nu a citit niciodată legea pentru că în proiectul de lege scrie că elevii au gratuitate la servicii publice de transport interjudețean, în condițiile în care transportul interjudețean nu e serviciu public”, a spus Ariana Dudună.

Profesorul universitar Liviu Papadima de la Universitatea din București sintetizează magistral situația într-un interviu pentru edupedu.ro:

” Cred că școala românească se mișcă de ani buni în afara cadrului normativ care i-a fost hărăzit și asta va face în continuare. E greu să coboare încă mai jos decât a făcut-o. Ne aflăm constant la coada plutonului în UE la aproape toți indicatorii relevanți. Și mă tem că actuala legiferare, în ciuda unor timide încercări de a remedia o serie de neajunsuri flagrante, precum abandonul școlar, nu ne va urca în ierarhie. Dacă cea mai stupidă inițiativă din învățământul preuniversitar, cea a bacalaureatului „comasat”, va fi menținută în textul legii, cred că va avea soarta multor altor tentative de „reformă” în favoarea “reformatorilor”: va muri în câțiva ani, poate chiar mai puțini de 4, de „experimentare”.

Din păcate, dezastrul coboară inexorabil peste noi și peste țară cu fiecare oră de școală desfășurată prost, cu modernizările inițiate de fiecare nou ministru al Educației, cu fiecare profesor nemulțumit și rămas de căruța modernizării, cu fiecare improvizație în curricula. În inerția acestui proces încropit, contradictoriu, plin de lacune, cresc generații care vor decide evoluția societății, care vor conduce instituții și oameni. Cu ce pricepere pot decide tinerii care trec pe lîngă o limbă română elementară, pe lîngă matematică și pe lîngă istoria țării lor și a Europei?

Muuult, muuult mai rău și mai prost decît liberalii, pesediștii și agresivii #Reziști de acum!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/o-lege-confuza-mimeaza-si-ameninta-educatia/

Lasă un răspuns