Noul Cod Silvic, votat în Parlament: Furtul de arbori devine faptă penală, indiferent de prejudiciu

Articolul continuă după anunț

Proiectul de lege pentru modificarea Codului Silvic a fost aprobat, ieri, de Camera Deputaților, cu unanimitate de voturi. Actul normativ va intra în vigoare după promulgare.

Amendamentele din noul Cod Silvic fac referire la următoarele modificări:

  • furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
  • camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
  • tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
  • avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
  • lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
  • sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
  • evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
  • accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
  • accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.

Ministerul Mediului precizează că va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecţia pădurilor şi stoparea tăierilor ilegale, printre care se află noul SUMAL, achiziţia sistemului de monitorizare cu hărţi satelitare, demararea studiului ştiinţific pentru identificarea şi punerea sub protecţie a 40.000 de hectare de păduri virgine şi consolidarea capacităţii gărzilor forestiere.

PUBLICITATE

 Loading …

Lasă un răspuns