8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului. Tradiții și obiceruri

Ziua de 8 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din Anul bisericesc (care începe la 1 septembrie).

Aproximativ 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, circa 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei. De Sfânta Maria îşi serbează onomastica şi bărbaţii care poartă numele Marian sau Marin.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

În cultura populară există tot felul de tradiții legate de Sfânta Maria Mică, în funcţie de zonă.

Aşadar, în primul rând, un lucru pe care este bine ca românii să nu-l facă de Sfânta Mărie Mică, pe 8 septembrie, este acela să nu facă treabă prin gospodărie.

La orice sărbătoare, de altfel, este recomandat să nu se muncească, cu atât mai mult acum într-o zi atât de importantă.

De asemenea, un sprijin mare în această zi, de Sfânta Mărie Mică, pe 8 septembrie, îl primesc femeile care sunt însărcinate, dar şi cele care vor să aibă copii sănătoşi.

O superstiţie din bătrâni ne spune că nu e voie să se aprindă focul în casă și nici să mănânci bucate gătite la foc în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boli care te pocesc.

Se aprinde în schimb candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ.

Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă.

Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

MAICA DOMNULUI ÎN CALENDARUL POPULAR

La trecerea de la vară la toamnă, Calendarul popular păstrează amintirea morţii şi renaşterii Zeiţei-Mumă peste care Părinţii Bisericii creştine au suprapus moartea (Adormirea) şi naşterea Fecioarei Maria.

Prin inversarea evenimentele care deschid şi închid viaţa Sfintei creştine, mai întâi moare (15 august) şi apoi se naşte (8 septembrie), Biserica creştină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuţii, în cazul de faţă Sântămăria Mare, şi apoi se naşte Sântămăria Mică.

Deşi textele religioase îndeamnă să ne bucurăm la naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie): „Să trâmbiţăm duhovniceşte…”, „Ioachim se veseleşte şi Ana prăznuieşte. (…) Să dănţuiască toată făptura, să se veselească şi David…”, românii întâmpină cu mai multă bucurie celebrarea morţii Născătoarei de Dumnezeu (15 august): Sântămăria Mare.

Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc sub mai multe denumiri: Sântămăria Mare, Sântămăria Mică şi cu sinonimele lor, Maica Precista, Precista Mare şi Precista Mică. Importanţa calendaristică a Sântămăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu hramul său, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august – 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morţilor şi pomenile date pentru cei în viaţă.

Acum se încheia văratul oilor la munte, cum spune zicala „La Sântămăria Mare/ Tulesc oile la vale!”, bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispa sau în târnaţul casei, se angajau paznicii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor, începea „bătutul” (culesul) nucilor. (Ion Ghinoiu, „Calendarul ţăranului român”)

CALENDAR POPULAR – SÂNTĂMĂRIA MICĂ SAU PRECISTA MICĂ

Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou biblic (1 septembrie), presupusa Facere a Lumii (5508 î.H.).

De altfel, multe dintre trăsături specifice Anului Nou biblic sunt preluate de Sântămăriile româneşti.

Peste o mare sărbătoare din preajma echinocţiului de toamnă, dedicată morţii şi renaşterii unei zeiţe preistorice, Părinţii Bisericii creştine au suprapus Naşterea Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria (8 septembrie), numită de români Maica Domnului, Sântămăria Mică sau Precista Mică.

În Calendarul popular, Sântămăria Mică este hotar astronomic între vară şi iarnă, marcat de închiderea pământului pentru reptile şi insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre ţările calde, de schimbarea pălăriei cu căciula, de târgurile şi iarmaroacele unde se vindeau şi se cumpărau produse specifice sezonului.

Sosirea acestei zile indica ţăranului activităţile practice care urmau a fi efectuate: culegerea ultimelor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, începerea culesului viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi, fibră vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie.

Sântămăria Mică şi Sântămărie Mare sunt sărbători respectate cu sfinţenie de românii de pretutindeni, în special de femeile dornice să aibă copil şi să nască uşor.

Lasă un răspuns