Pictorul Nicolae Grigorescu și-a trăit ultimii ani din viață, între 1904 și 1907 la Câmpina, oraș unde astăzi se găsește și ultimul său atelier.
A ales acest oraș pentru aerul său patriarhal și, mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă frumusețe: malurile Prahovei, înconjurate de dealuri acoperite de o vegetație specifică, albastrul fără de sfârșit al cerului, elemente pe care le întâlnim adesea în operele sale din această perioadă.
Știm despre Nicolae Grigorescu faptul că nu era un personaj tocmai prietenos, deschis și sociabil. Și, ca să dau câteva exemple, pot aminti episodul vernisării ”Atacului de la Smârdan”, în prezența a însuși regelui Carol I și a numeroși ofițeri, când, ultimii, i-au reproșat vehement artistului faptul că nu se regăsesc în lucrare, iar Grigorescu le-ar fi răspuns, sarcastic, că ei se aflau mult mai în față, nemaiîncăpând, astfel, în scenă. Ori că a refuzat invitația regală de a deveni pictorul oficial al curții, desele neînțelegeri cu criticul elvețian William Ritter, că nu era amator de publicitate, străduindu-se să evite, pe cât posibil, diferitele invitații în saloanele bucureștene. La bătrânețe, el însuși mărturisea, după cum își amintește Alexandru Vlahuță, unul dintre primii săi biografi, că: ”Pe mine greu să mă scoți din vatra mea. Sunt ca un dulău de stână: mârâie când îl mângâi”.
Reîntors din Franța, Grigorescu își păstrează din București, de pe strada Batiștei, căutându-și un loc cât mai retras, unde să poată lucra în voie. Se pare că primul contact cu orașul Câmpina este destul de timpuriu totuși, în vara anului 1871, când își petrece vacanța aici, pentru ca, cinci ani mai târziu, în 1876, să revină, folosind orașul ca și punct de plecare pentru excursiile sale.
Oricum, vor trece încă zece ani până când pictorul se va stabili în apropierea orașului, la Posada, unde rămâne până în 1892, când părăsește zona din pricina climei nefavorabile.
Câmpina, devenise din 1866, prin înalt decret, urbe, iar în anii 1900 juca, dacă vreți, pentru protipendada bucureșteană, rolul Sinăii din vremurile noastre. Și atunci, ca și acum, Câmpina era orașul cu cele mai multe zile însorite pe an, iar redevențele obținute în urma exploatărilor petrolifere au perimis proprietarilor să-și construiască locuințe în ton cu moda vremii, într-un stil eclectic, ce îmbina influențe neoclasice, romantice, art-nouveau cu elemente tradiționale românești.
Printre personalitățile care déjà locuiau aici, îi putem enumera pe istoricul Hasdeu,