Cine mai avea o brumă de încredere sau speranță că liderii care gestionează pandemia în România stabilesc și implementează măsurile după ce se uită pe date, analize sau se consultă cu specialiști, cred că s-au convins că nu mai avem nicio șansă.
Deși citesc zilnic declarațiile de presă ale guvernanților și ale celor care pozează în mari experți, tot am fost șocată când am citit că Raed Arafat a recunoscut că ultimele restricții – cele în care închid magazinele mai devreme și ne bagă în case de la ora 20:00 în weekend – se bazează pe niște studii de mobilitate făcute în Franța. Ulterior, același lucru l-a spus și premierul Cîțu. Adică, amândoi au recunoscut cu nonșalanță că de mai bine de un an nu au reușit să comande niște cercetări pentru a vedea ce fel de măsuri sunt potrivite pentru România! De ce este necesar să copiem măsuri din altă parte? NU suntem în stare să croim unele care țin cont de realitatea românească?
Nu am văzut cifre sau date despre eficiența acestor măsuri, probabil nici guvernanții nu le știu, singurii care pot să ne spună impactul sunt cei care lucrează în retail, dar și noi care, la rândul nostru, am putut constata pe proprie piele că s-au format cozi la case, chiar și în magazinele mici. Probabil, cel mai bine a fost acolo unde există acele case de self-check, adică unde ești propriul casier.
Ce mă surprinde este faptul că oamenii aceștia nu au în echipă niciun sociolog. Dacă ar fi avut, le-ar fi spus că:
nu poți schimba comportamentul oamenilor de pe o zi pe alta;nu toți oamenii lucrează de acasă, sunt mulți care lucreză de la 9:00 la 18:00, program clasic de multinațională și nu numai și nu reușesc să ajungă la cumpărături în orice zi (mai ales dacă ținem cont și de trafic);am fi avut nevoie de studii de mobilitate – înțeleg că există, sunt făcute de o echipă de specialiști din Cluj, dar cine să le consulte?;anumite măsuri sau politici publice (de sănăte și nu numai) pot crea acele efecte nedorite (li se mai spune neintenționate sau efecte perverse în literatura de specialitate) etc.
Ce obiectiv au atins aceste măsuri? Și mai multă aglomerație și cozi acolo unde nu existau înainte, chiar dacă premierul Cîțu a ieșit public și a spus că deja au început să scadă cazurile de infectare cu Covid19. Parcă în trecut era necesar să așteptăm minim două săptămâni ca să vedem efectele, acum brusc le putem vedea de pe o zi pe alta? Curat murdar, coane Fănică!