Mircea și abatorul german – un editorial de Cornel Nistorescu


De oarecâtă vreme nu mai știu nimic despre Mircea. Uneori, îmi lipsește. Cînd aveam de reparat ceva, Mircea era soluția. Era un fel de dcotor în zugrăvit, tencuit, zidit, turnat beton, sudat. Făcea orice. Om cu mână, Mircea lucrează în tăcere. Subțirel, aproape uscat, tăcut ca o lucrare în piatră, și mormăit cînd nu-i convine cîte ceva, Mircea este un meseriaș onest și cam scump, dintr-o comună din Bărăgan. Cu toate acestea, mi s-a părut, și cred, că este meseriașul ideal al tranziției. Se pricepe la toate și nu lucrează după ceas, ci după „proiect”. Zi, noapte, pînă cînd termină treaba și poate pleca la o alta. Într-o zi, după colaborări de ani de zile, Mircea, devenit tată, m-a abordat scurt.


Șefu’, plec în Germania!


-Ca să faci ce?


-Să lucrez într-un abator! Iau 2.500 de euro pe lună și mă scot și eu!


Cine putea să-l oprească pe drumul viselor sale? Nimeni!

Se lăuda cu un minimum 2.500 de euro pe lună, cu un contract de muncă, plus un concediu și un drum pe an, plătit pînă acasă. Cum nu mulți muncitori germani mai cîștigă 2.500 de euro pe lună, plus concediu și bani de drum în vacanță, ce să zic?Bravo, Mircea, dă-i bice, dar ai grijă!


Înainte de a vă povesti ce s-a ales de norocul lui Mircea din Bărăgan să vă spun cum s-a întors. Un prieten bun de-al său mă sună, la cîteva luni, să mă întrebe dacă îmi mai aduc aminte de Mircea? Cum să nu! Ce-i cu el? N-aveți o idee cum să-l ajutăm să se întoarcă din Germania? Cum adică? L-au arestat? Nu, domnule, nu are bani de drum. Cum să nu aibă, doar a plecat pe 2.500 de euro pe lună? Ei, acum și dumneavoastră cu 2.500, zice prietenu său. N-are bani de autobuz să vină acasă. Nu l-am putea ajuta?Norocosul nostru meseriaș a ajuns la mare încurcătură. Așa că i-am cerut să dea un telefon, indiferent de unde, ca să-l sunăm înapoi.


Așa a început repatrierealui Mircea. A trebuit să găsească pe cineva care să-l ajute. Adică să ne dea adresa unei rude sau a cuiva din familie din România unde să ducem imediat niște bani, iar respectivul să-i dea lui Mircea banii de drum deja depuși la București. Într-o zi, am rezolvat totul și, în alte două, policalificatul Mircea era în București.


Și, ce a zis el? Că una era pe contract și alta în viață, că lucra la un abator subteran cu mii de oameni și cu mii de români. Și trăiau ca niște sclavi. Dacă pierdea pila de ascuțit cuțitul, trebuia să mai cumpere una cu 400 de euro. Dacă rămînea fără cuțit, alte 200, dacă nu își făcea norma, era trmis la coadă. Este vorba de tranșat cozile animalelor. Era penalizat pentru orice. Iadul de sub zidurile bunăstării germane îl taxa la toate cele. Luni de zile n-a văzut lumina soarelui. Și, într-o zi, și-a dat seama că după cîteva luni de muncit orbește avea datorii și zero cîștiguri. Drept pentru care l-a sunat pe prietenul său să îl roage să facem ceva ca să se poată întoarce acasă. Și am făcut. Mircea s-a întors și lucrează bine-merci, în România, și cîștigă, nu șștiu dacă mult sau puțin, dar atît cît să nu mai vrea niciodată să plece la lucru, în abatoarele din Germania.


Au trecut cîțiva ani de cînd Mircea s-a întors în România și de cînd alte mii de români lucrează în subteran, duși de nas de tot felul de firme de samasari ai forței de muncă. Liber la forță de muncă, liber la circulație. Cei mai harnici meseriași din Europa de Est sunt sclavii și servitorii Europei de Vest, pe bani puțini, în condiții mizere și tratați cu dispreț. Și în Italia și în Spania și în Franța și în Germania.

Un abator pentru muncitori

Ce fac parlamentarii români la Strasbourg și la Bruxelles? Știu ceva despre acest fenomen în care muncitorii și profesioniștii din România și din Europa de Est rezolvă toate muncile grele și toate crizele de personal ale Vestului? Estul cheltuie pe educație și pe instrucție și face Vestului cadouri necesare pentru acoperirea necesarului? Calculează cineva câți bani investiți în educație și în instrucție aruncăm pe Apa sîmbetei? Nu există nici o soluție la această folosire gratuită a muncitorilor și intelectualilor români? Cîte dosare au deschis fantomaticii europarlamentari români pe această problemă și cîte dezbateri au provocat? Sau și ei cred, ca și vesticii, că folosirea forței de muncă din mai săraca Europă de Est este o problemă fără dezlegare ca și pandemia de Covid 19?


Subiectul acestei pagube umane și profesionale trebuie apucat de undeva! Altfel, europarlamentarii noștri fac politică de dorul lelii!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/mircea-si-abatorul-german/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: