Lucia di Lammermoor, o poveste despre curajul de a avea curaj atunci când ai pierdut totul – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Miercuri, 12.01.2022 și Joi, 13.01.2022 începând cu orele 18:30, scena Operei Naționale Române va găzdui spectacolul “Lucia di Lammermoor”.

Opera Națională București, grație managmentului inovator de care se bucură în ultima perioadă, pune în scenă o operă de o imensă valoare artistică, dar și de o perpetuă actualitate.

 “Lucia di Lammermoor”, cu sprijinul managerului Daniel Jinga, revine pe scena Operei Naționale București, după o îndelungată absență, într-un spectacol care surprinde în cele mai mici detalii victoria sensibilității și imaginației asupra răcelii și impersonalității, un spectacol în care putem cunoaște împreună curajul de a spune NU unei lumi a inflexibilității și a pragmatismului habotnic.

“Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, pe un libret Salvatore Cammarano, după romanul lui Walter Scott „The Bride of Lammermoor”, în regia lui Andrei Șerban aduce în actualitate o temă veche și care de  aproape jumătate de secol, a devenit o disciplină, născută în Statele Unite, și anume psihologia politică, disciplină care își propune să observe maniera profund aberantă a deciziilor și a comportamentelor conducătorilor lumii. Diafana rochie de mireasă pătată de sânge a devenit un simbol al rezistenței în fața unor dovezi de teribilă decandență politică și socială, iar ”Lucia di Lammermoor” rămâne un spectactacol mereu actual din punct de vedere conceptual și pentru care este nevoie de o reinterpretarea a decorului pentru a asigura o universalitate general valabilă.

Lucia este tipologia personajului feminin care nu acceptă manipularea sau destinul trasat ca rezultat al unor strategii militare sau alianțe de conjuctură. Ea nu face parte din această lume pentru că ceea ce simte nu este în congruență cu ceea ce face. Nevoia Luciei de sinceritate și de iubire pentru a respira și a trăi într-o lume clădită pe răceala și pragmatismul unor minți mârșave apare ca realitate a faptului că, de cele mai multe ori, mințile bolnave nu se găsesc în spitalul de nebuni. Dorința de putere și control care au fost sădite pe logica distorsionată ale unor oameni, pot face din întreaga planetă spitalul de nebuni al universului, despre care amintea Goethe.

Nesiguranța împinge la manevre ascunse și la manipulare. Dacă omul ar fi nemuritor, ar avea prilejul de a trăi clipa în care va vedea că toate lucrurile în care a crezut sunt doar o deșertăciune a propriilor idealuri de preamărire și tot ce a construit prin stratageme și alianțe considerate a fi profitabile este, de fapt, efemer.

Lucia devine simbolul femeii puternice într-o lume a alianțelor masculine, care reușește să ne cucerească prin curajul ei de a arăta lumii că indiferent ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi, prin dragoste sufletul nostru atinge nemurirea, cucerind toate dimensiunile și toate destinele.

Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, libretul – Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott „The Bride of Lammermoor”, o singură piesă, o infintate de simboluri, se va regăsi pe scena Operei Naționale București.

Regia: Andrei Șerban

Dirijor: Iurie Florea

Decor: Octavian Neculai

Costume: Lia Manțoc

Echipa artistică este completată de Veronica Anușca/Cristina Maria Oltean (Lucia Ashton), Iordache Basalic/Adrian Mărcan (Lord Enrico Ashton), Florin Guzgă/Liviu Indricău (Sir Edgardo di Ravenswood), Andrei Lazăr (Lord Arturo Bucklaw), Sorana Negrea/Florena Radu (Alisa) și Valentin Racoveanu (Normanno), cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Operei Naționale București.

Informații despre calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Opera Națională București,  puteti afla de pe  site-ul oficial: www.operanb.ro sau de pe pagina de Facebook a operei Opera Națională București @operanb.ro  · Performance Art (Teatru).

Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-ul  www.operanb.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta Operei Naționale București din Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72, sect. 5, București, România.


Distribuie acest articol!