De la acceptarea dosarului Kovesi contra România la CEDO, fosta vedetă a anticorupției n-a mai prea fost subiect de știri. Nu a mai dat declarații nici la urcarea și nici la coborârea din avion, nici la intrarea și nici la ieșirea pe cine știe ce ușă, mică sau mare, celebră sau necunoscută. A devenit un personaj mai șters, gîfîind sportiv la punerea pe roate a Parchetului European. Tăcerea din jurul ei poate avea mai multe explicații. Proiectul european Kovesi s-a împotolit. Mai multe țări în crime elegante ezitări și îndoieli. O putere exagerată a unui personaj bolnav de putere și cu un ego pe măsura staturii nu pare a fi atractiv pentru mai multe țări europene. Ezitările acestora se exprimă diferit. Numai România a emis nenumărate îndoieli legate de relația sa cu SRI, de modul său de înțelegere și de aplicare a legii, de implicarea sa în demolarea unor personaje politice opuse președintelui și Binomului. Au fost emise judecăți tranșante și asupra capacității profesionale și intelectuale a fostului șef al DNA. Teza sa de doctorat tratată cu îngăduință și garantată de enormele buchete de flori ale șefilor SRI nu a putut fi ștearsă de la capitolul îndoieli. Știe Codruța Kovesi Lascu o brumă de drept sau a copiat la greu? Scandalul plagiatului a fost ignorat de susținători și de acoperiți dar nu a putut fi șters din CV-ul șefei DNA. Că unii se fac a nu ști sau a nu fi citit este o altă poveste. Relația sa cu serviciile secrete din România și cu cele americane a fost chibițată pe baza unor fotografii și pe baza unor legături bănuite a fi depășit chiar cadrul profesional. Și, cu toate acestea, abuzurile dovedite, sutele și miile de dosare ratate (respinse), stilul hei-rupist practicat în DNA într-o perioadă devenită de groază nu au putut să o deturneze din drumul său spre o funcție europeană de asemenea anvergură, poziție aflată la o mustață de împlinire.
Nu știu reprezentanții diverselor cancelarii din Europa și funcționarii de la Bruxelles de complexitatea dosarului Kovesi? Nu au observat ezitările unor colegi? Nu circulă îndoielile și abuzurile publicate de presa din România la fel cum au circulat și veștile umflate despre succesele anti-corupției cu lopata?
Apare ca inexplicabilă lipsa de ecou a afirmației făcute de președintele parlamentului ungar. Acesta nu a scăpat o ironie despre înălțimea sau despre limba engleză a Cordruței Kovesi-Lascu. A făcut o acuzație peste care nu se poate trece ca peste un banc prost.
László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei, a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European, că este agent străin.
Kövér o acuză pe Laura Codruța Kovesi că şi-a clădit puterea și imaginea prin lansarea a zeci de anchete împotriva adversarilor politici, printre care şi primari maghiari.
„Au fost acuzaţi complet pe nedrept, duşi de la familiile lor în zori în maşina unei unităţi de comandă. În acest timp, sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA şi Securitate. Ei bine, dacă tovarăşul Ceauşescu ar fi în viaţă, ar fi mulţumit dacă ar vedea ce fac în România ”, a spus László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei.
”Cum a putut România, ca stat, să rămână funcțională în urma unor asemenea activități de neiertat, care au avut în mod clar motivații externe, aceasta este o chestiune pe care o las în seama judecății electoratului român. Însă, chiar se așteaptă ca noi să aderăm la acest Birou al Procurorului European pentru că ar fi ghidat de o politică a imparțialității, a statului de dreapt și a mâinilor curate?”, a mai sus Kover.
Acuzații clare și apăsate și care, chiar ignorate sau luate în bășcălie în România, nu pot trece neanalizate în celalealte cancelarii europene. Probabil că de la asemenea îndoieli vine și întîrzierea punerii în funcțiune a Parchetului European.
Și, totuși, în atacul liderului maghiar, mai există o afirmație care nu poate fi trecută cu vederea. László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei, susține că Laura Codruța Kovesi este „spion dublu”. Din pacate, alte detalii lipsesc. Despre apartenența Laurei Codruța Kovesi la SRI și despre relația sa „excesivă” cu Florian Coldea s-a mai scris. Nu există nici o probă că fosta șefă a DNA este și ofițer acoperit, deși mulți ar fi tentați să creadă așa ceva. Să zicem că în nebuna îmbrățișare dintre DNA și SRI s-a putut produce și o asemenea acoperire. Pentru ancorarea solidă a binomului, Kovesi s-ar fi putut subordona și colaboratorilor săi din SRI. Dar liderul maghiar vorbește despre un spion dublu. Asta este prea de tot pentru a trece cu nepăsare peste acuzație. Este afirmația unui om politic și de stat maghiar, reprezentant al unei țări care nu susține Parchetul European. Avem de-a face doar cu o declarație politică a lui László Kövér? Dar asta este acuzație în toată regula, nu declarație politică! O asemenea afirmație cere probe și informații! Au aflat serviciile secrete maghiare ceva de la Bebe Kovesi, fostul soț al șefei DNA? Sau alte servicii secrete din Europa au descifrat complexitatea legăturilor între Codruța Kovesi-Lascu și serviciile secrete americane? Căci agent al unui serviciu secret european este greu de presupus și mult mai greu de crezut. Al României, mai merge!
Și, cu toate acestea, merită aflat pe ce se bazează afirmațiile liderului maghiar și dacă nu cumva ele divulgă amănunte despre întîrzierea Parchetului European.