Figuranți și agitați în criză!


Prima acuzație publică a celor de la USR PLUS la adresa lui Florin Vasile Cîțu a fost legată de lipsă de respect. A demis un ministru USR PLUS fără să se consulte cu aliații.

Prima întrebare logică abia urmează. Au fost pluseriștii o grupare a repectului şi a conveniențelor? Nici vorbă! Îmi aduc aminte de comportamentul golănesc al junilor parlamentari #Rezist de pe vremea în care nu ajunseseră încă la guvernare! După părerea mea, ei sunt cea mai agresivă grupare politică de la legionari încoace. Acum au sărit ca arși că Florin Vasilică Cîțu nu i-a respectat. Adică nu le-a dat bună ziua.

Mai apoi au priceput că asta nu este o acuzație în baza căreia să declanșezi un război sau o criză politică. Mai tîrziu, au trecut la acuzația de ”agresiune”. A ieșit la rampă și Anca Dragu. În sfîrșit am aflat că respectiva doamnă poate vorbi. Pînă la debarcarea lui Vlad Voiculescu, președinta Senatului a fost mai tăcută ca o președintă de asociație locativă. A ieșit și dînsa pentru a dubla vocile din corul celor care invocau o agresiune la adresa USR-PLUS. Adică au intrat pe teritoriul revoluționarului, reformatorului și incoerentului partid de juniori poltici.

În mintea celor de la USR-PLUS, instalarea la guvernare a fost și este similară cu atribuirea unei parcele dintr-o moșie. Pe respectiva parcelă pot face tot ce vor. Să taie, să spînzure, să aducă oameni, să răstoarne proiecte, să lanseaze altele, să suspende hotărîri și acte și să își bagă picioarele în orice. Credeți că ministrul Drulă a oprit traseul metroului la Băneasa la jumătatea drumului și a scurtat linia prevăzută inițial pînă la Aeroportul Internațional Otopeni în baza unui proiect de dezvoltare? Pe Drulă l-a furnicat doar pe ceafă că ar trebui construit în altă parte! Şi a schimbat traseul.



Credeți că guvernul Cîțu a decis trenuri cosmice? Nici vorbă! Lui Drulă i-a trecut prin creierul mic să renunțe la transporturile clasice pe calea ferată și să sară direct la trenuri cu hidrogen, trenuri care încă nu circulă nicăieri pe glob! Este cam același lucru cu schimbarea destinației Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor sau cu Ordinul privind schimbarea criteriilor pentru evaluarea stării de carantină într-o localitate.

În toată guvernarea Cîțu, așa scurtă cum este, n-am avut parte decît de bombe și găselnițe, toate strînse într-o stare progresivă de confuzie și de nemulțumire și de scoatere din funcțiune a instituțiilor publice.

O ceată de imaturi a luat guvernarea pe cont propriu și acum se poticnește. A intrat cu oiștea în gard și s-a trezit huiduită de populație și contrată de parteneri. Şi nu mai găsește drumul.

Diverși politicieni și analiști avansează tot soiul de ipoteze pentru ieșirea din situația de criză. Eu nu am nici una. De fapt, nu cred că o asemenea încropeală politică mai poate avea randament. Asta nu este guvernare. Este doar o făcătură. Eventual, se mai poate tîrî. Nu o leagă nimic. Nici o idee, nici un plan important pentru țară. Nici măcar accesarea fondurilor europene nu a funcționat ca un liant. Doar dorința de putere și un acord al președintelui Klaus Iohannis. Pentru ei, înseamnă ceva. Pentru țară, absolut nimic. Un biet nenoroc și atît. Cînd România este copleșită de mari probleme economice și de sănătate, o presupusă și încropită elită politică s-a scindat, iar cetele încearcă să își ia gîtul.

Președintele Klaus Iohannis n-are decît să încerce. Dar din ceata cu care s-a pornit la drum, cu performanțele oamenilor care o alcătuiesc nu poate scoate mai mult nici dacă o poleiește sau o îmbracă în costume de călugări.

În ce-l rivește pe fostul ministru al Sănătății, emblematic pentru noul val de politicieni găunoși, el se poate lăuda că este cel mai tare în materie de improvizații, de nepricepere și de neșcolire, de spaime, de bîlbe și de închipuiri amatoricești. Un așa nul cu ifose n-a mi avut țara în fruntea unui minister de la Romulus Zăroni, cel pus de dr. Petru Groza la Agricultură, prin 1945-1946.

Dacă Vlad Voiculescu este lider și idolul USR PLUS atunci trebuie să ne crucim și să ne speriem de mintea celor care îi duc trena.

Formula cu care Florin Vasilică Cîțu l-a eliminat pe Vlad Voiculescu și a trecut mai departe, făcîndu-se că nu observă plecarea acestuia, mi se pare extrem de abilă. Cineva l-a sfătuit să-i ignore pe pluseriști și să-i lase să fiarbă în suc propriu pînă cînd, exasperați, vor începe să miaune la ușă un soi de rugăminte păguboasă:

-Nenea, ne lași și pe noi la jucării?

Preluat: https://www.cotidianul.ro/figuranti-si-agitati-in-criza/

Lasă un răspuns