Donald Trump a părăsit, miercuri, Casa Albă pentru ultima oară în calitate de preşedinte al Statelor Unite, însoţit de către prima-doamnă Melania Trump.
Elicopterul Marine One a decolat de pe peluza Casei Albe, scrie BBC News. Donald Trump a ieşit din Casa Albă şi a traversat peluza de sud pentru a urca la bordul Marine One.
„A fost o mare onoare, onoarea unei vieţi”, a declarat Trump.
El s-a îndreaptat către baza militară Andrews, în Maryland, unde va asista la o ceremonie militară.
Un covor roşu a fost instalat pe pistă către aeronava prezidenţială. Patru tunuri aparţinând armatei americane urmează să tragă 21 de salve. Trump urmează să plece apoi în Florida, la Mar-a-Lago, unde îşi începe viaţa ca fost preşedinte. El a plecat de la Washington cu doar câteva ore înainte ca Joe Biden să depună jurământul şi să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.
Este pentru prima oară de 150 de ani când în preşedinte în exerciţiu încalcă tradiţia şi nu asistă la învestirea succesorului său.
Pandemia COVID19 şi condiţiile speciale de securitate vor face că ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales Joe Biden să arate, miercuri, foarte diferit de cele anterioare.
Autorităţile americane au luat măsuri speciale de securitate pentru ceremonia de învestire a preşedintelui Joseph Biden, programată astăzi. Conform Constituţiei SUA, ceremonia de învestitură a unui nou preşedinte are loc la 20 ianuarie. Discursul de deschidere este programat de obicei în jurul orei 11:30 EST (16:30 GMT, 18:30 ora României), iar Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul la amiază, notează Adevărul.
Motivul acestei desfăşurări de forţe îl reprezintă violenţele produse la 6 ianuarie la Capitoliu, de simpatizanţi ai preşedintelui în funcţie Donald Trump, soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi,