Distanțarea de USR-PLUS! – editorial de Cornel Nistorscu


Mare scandal la Timișoara pentru că pluseriștii n-au vrut să semneze cu PNL un protocol-program pentru orașul de pe Bega. Cum adică, să formeze un soi de alianță pe bază de principii, fără să stabilească posturile de care beneficiază fiecare parte. Mai ales, ei. Programul ca programul, devotamentul pentru populație ca devotamentul, dar ceva posturi nu ne revin și nouă?


Noile vlăstare ale politicii românești au fost lăsate de liberali cu ochii în soare. La Timișoara, președintele Consiliului Județean s-a retras de la negocieri pentru că șeful pluseriștilor județeni a mototolit lista cu principii! Ce ofensă! Ce dramă politică! Probabil că junele vînător de funcții nu a priceput ce se întîmplă și de ce eșuează frățietatea politică de pînă atunci.

Aceeași gîlceavă cu pluseriștii s-a încins și în alte județe, inclusiv la București. Explicațiile sunt multiple. Un fel de băgător de seamă pe lîngă Traian Băsescu scria, mai ieri, că diferența vine de la altitudinea superioară a noii forțe politice. Adică pluseriștii au ridicat ștacheta obligațiilor morale și a serviciilor în slujba comunității pînă la Poarta Raiului. Vor mai mult, vor mai sus! Sociologul ciufulit și rămas pe lîngă grupările politice făcea referire la morală, la ideologie, la devotament și la principii, cînd, în realitate, este vorba tot de bani și tot de putere. Cît de sus este ridicată ștacheta lui Dan Barna? Se vede din dosarele sale cu fonduri europene, blocate cu multă sîrguință de procurori. Cît de sus este ștacheta morală și ideologică a lui Dragoș Pîslaru putem afla citind despre afacerile sale și parcurgînd contractele cu statul și profiturile obținute. Veracitatea sa bate jumătate din PSD și din PNL. Cît de sus este ștacheta lui Cristian Ghinea? Dar a climatului intelectual și de business a lui Năsui-Motorola jr? Ce să mai spun despre Vlad Voiculescu, simbolul purității și al devotamentului noii generații. Indiscutabil, altitudinea morală a useristei Clotilde Armand nu scade sub nivelul milioanelor de euro. O foame nebună se vede pe buzele și în privirea sa și a majorității USR-iștilor. Pînă și amărîtul acela de Emanuel Ungureanu vîna și el puterea, un post, un șofer și o secretară! Doar nu visa să iasă la pensie cu geantă de umăr și fără un ciolan de ros!


Cît de olimpiană este altitudinea noului pluton de beizadele-politicieni se vede din altruismul lor formulat în procesul de alcătuire a majorităților în consiliile locale și județene. Nouă ce funcții ne dați?

Ceva n-au înțeles pluseriștii! Că liberalii au ajuns mai repede la borcanul cu miere și cu greu sunt dispuși să cedeze niște locuri pentru noii veniți.


Ce nu știu pluseriștii? Că riscă să rămînă singuri! Foamea lor de putere i-a speriat și pe aliații lor și pe Klaus Iohannis. Altfel, nu se explică de ce la mijlocul acestei săptămîni conducerea liberalilor s-a întîlnit în totală discreție cu reprezentanții PSD-ului și au pus bazele unei colaborări. Vestea a ajuns repede și la Timișoara și la Iași și, pînă luni, s-ar putea să asistăm la o distanțare publică și netă a liberalilor de USR-PLUS.

Să vină toate neînțelegerile numai din dorința liberalilor de a se distanța de cruzii lor parteneri politici? Sau se lucrează, din greu, la un nou proiect? Și totul vine dintr-un ordin de sus. S-ar putea chiar de la Klaus Iohannis! Care cineva a aflat sau a înțeles că este vorba de un partid care nu se supune dorințelor lui Klaus Iohannis și că toate comenzile importante pentru această motoretă politică vin din altă parte!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/distantarea-de-usr-plus/

Lasă un răspuns