De ce urlă Antena 3 la Lună? – editorial de Cornel Nistorescu


Mulți consumatori de presă dau semne de surprindere în fața noii orientări a „organelor” de dreapta. Dan Tăpălagă și Ioana Ene Dogioiu, inclusiv Petre Iancu de la Deutsche Welle (secția română), au schimbat direcția. Trag cu toate tunurile în Klaus Iohannis ca într-o machetă de tanc sau ca într-un dușman de moarte, complexîndu-i pe cei de la Antena 3.

Televiziunea lui Dan Voiculescu a făcut carieră în războiul purtat împotriva lui Traian Băsescu. De dragul ratingului, de fiecare dată ei s-au luat de gît cu cineva important. De data aceasta, în ciuda bîlbelor, lehamitei și aroganței de la Cotroceni, Antena 3 și pastorul știrilor nu zic mai nimic despre împiedicatul nostru președinte. Și nici despre rîgîitul său premier. Postul de știri despre accidente, starlete și politică „with CNN” a devenit organ PSD și anti-Orban. Ce Dumnezeu i-o fi cășunat Antenei 3 și lui Dan Voiculescu (pentru că Mihai Gîdea, Adrian Ursu și „pupilele” execută ) pe Ludovic Orban, aflat în pierdere de viteză și importanță? La prima vedere, pare doar o orientare greșită. Mă tem că lucrurile arată altfel. Pe neașteptate, în pragul congresului de alegeri din PNL, inamicul public al populației din România, adică blestematul de Cîțu, a început să arate la postul lui Dan Voiculescu ca o veritabilă păpușă politică, tratată cu un suspect și inexplicabil lugu-lugu. Unii s-ar putea gîndi la bugetele distribuite de Vasilică Cîțu către mass-media. Numai că Antena 3 a luat potul cel mare la toate campaniile anticovid și fără giugiuleli la Vasilică Cîțu. A beneficiat de fonduri enorme chiar de la premierul Ludovic Orban, cel luat mai nou în colimator ca un terchea-berchea. Așa se face că fostul președinte al PNL a devenit coleg de înjurături, acuze și bășcălii cu cei de la USR(PLUS).

Privind puțin lucrurile de la distanță, avem de observat cîteva ciudățenii. Antena 3 este obișnuită să aibă un adversar în care să tragă din toate pozițiile (pentru menținerea portretului de luptător pentru dreptate și de apărător al celor mulți) și un interes (uneori, veros!) al patronului.


Tocarea lui Ludovic Orban la Antena 3 era pe cale a se pierde printre „nuclearele” fîsîite anunțate de tunătorul pastor jurnalistic. Noroc cu „bombele” și „nuclearele” (Doamne, ce sărăcie cumplită de superlative în capul celor de la Antena 3 și România TV, cu titluri la fel de tembele!) aruncate pe calea undelor și pe seama celor de la USR-PLUS. Urmărind „megascandalurile” umflate pe seama a doi cai șchiopi ai scenei politice din acest moment, am încercat să aflăm ce ascunde această campanie bleagă a Antenelor, mai ales a Antenei 3. Și ce-am aflat?

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea sunt strecurați (ca dulceața și șunca în sendviș) printre „nucleare” de parcă ar aștepta într-un birou să se mai ivească o fereastră de apariție. Una-două, hop și ei cu măsuri, cu idei, cu declarații sau  contradeclarații. Se subînțelege că din două în două zile, pe lîngă vedetele PSD sunt lipite și vedetele inexistentului PPU-SL, opera istorică de creat oportunități a profesorului Varan Voiculescu.


Mai pe șleau spus, USR a fost dată afară de la guvernare pentru că gestiona obraznic și pe cont propriu cele mai lăptoase și bogate ministere din guvern (Transporturi și Fonduri Europene). Cineva a făcut o înțelegere cu Dan Voiculescu să sprijine cu Antenele și cu PPU-SL eventuale momente de criză, adică varianta unui guvern minoritar sprijinit de neobositul profesor fomist de contracte Dan Voiculescu și echipa sa condusă de Gabriela Firea and comp.


-Sprijin și eu cu PPU-SL și cu Antenele o ieșire a țării din criză! Asta înseamnă, de fapt, ceva în genul:


-Ne dați și nouă două ministere, tranzacționăm și noi ceva energie, vrem și cîteva direcții de deconcentrate, o agenție guvernamentală și cine mai știe ce. Și vă susținem cu Antenele și cu PPU-SL.


Și dacă Supermanul căzut în cap nu le satisface pretențiile, chiar pleacă acasă.


Aceasta ar putea fi trista și cinica explicație a peisajului politic „pictat” de o televiziune și de un păpușar.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/de-ce-urla-antena-3-la-luna/

Lasă un răspuns