Donald Trump este bine şi va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment, a declarat medicul preşedintelui american. Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că este infectat cu coronavirus. Într-un mesaj pe Twitter, el a comunicat că şi soţia sa, Melania, a ieşit pozitivă în urma testării.
Medicul preşedintelui a spus că acesta este „bine”, dar nu a făcut nicio precizare dacă are simptome specifice virusului. De asemenea, starea Melaniei Trump este bună, a adăugat medicul Sean P. Conley, scrie nytimes.com. Medicul a adăugat că Donald Trump va rămâne izolat la Casa Albă şi că îşi va îndeplini sarcinile „fără întrerupere”, relatează adevarul.ro.
Trump va fi atent supravegheat medical de cei mai mari profesionişti în domeniu, iar informaţiile privind starea lui de sănătate vor fi aduse la cunoştinţa publicului, a spus Conley.
Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, i-a spus joi lui Sean Hannity de la Fox News, după ce consiliera Hicks a fost diagnosticată cu Covid-19, că el şi prima doamnă, în vârstă de 50 de ani, au fost testaţi de asemenea.
Hick a călătorit de mai multe ori împreună cu preşedintele în ultima perioadă, inclusiv la dezbaterea de marţi, din Cleveland, şi a fost văzută miercuri urcând la bordul Marine One, alături de mulţi alţi consilieri apropiaţi ai preşedintelui SUA – Jared Kushner, Dan Scavino and Nicholas Luna – în condiţiile în care niciunul nu purta mască.
Regulile Centrului american pentru controlul bolilor spun că cei testaţi pozitiv trebuie să informeze toţi contacţii apropiaţi.
Dacă Trump devine prea bolnav pentru a conduce ţara, vicepreşedintele Mike Pence preia conducerea. Dacă nici el nu o va putea face, următoarea pe listă este preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi. Pence a participat, luni, la o şedinţă pe tema coronavirusului,