Mai zilele trecute, m-am trezit în plin centru al Bucureștilor cu o pauză de o oră și jumătate. Fără cafenele și fără braserii deschise, nu mi-a mai rămas decît să mă delectez cu secvențele bulevardului Magheru. Anost și ponosit! Nimic mai mult. Fără vuietul traficului, mai că ar fi semănat cu o călătorie prin fostul Cernobîl! Drept pentru care mi-am agățat privirile numai pe fețele trecătorilor. Şi ei arată cum arată (în materie de îmbrăcăminte). Unii mai cenușii, alții mai țipători. Pensionarii și adulții îmbrăcați ca rușii, adolescenții și studenții, copie la indigo a nebuniilor americane de pe Instagram. Cam asta este strada.
La un moment dat, nu mi-am mai putut lua ochii de la silueta unei domnișoare cum numai în România poți vedea, mai ales la emisiunile de meteo. Televiziunile românești, bulevardiere și prostite de-a binelea, se luptă între ele pentru cele mai lungi picioare și pentru asistentele cu cea mai adîncă vale între sîni. Înaltă, subțire, cu păr lung, domnișoara făcea parte din categoria rarităților care duc faima româncelor la actorii și fotbaliștii euro-atlantici. Ce mai, o belețe cu mers provocator, cu glezne subțiri țîșnind ca focul din niște pantofi sport cu talpa groasă și translucidă, turnată sub forma unor cîrnăciori cabanos împletiți meșteșugit.
Să-i mănînci tălpile sau să le pui la fiert, nu altceva! Cît de frumosă era domnișoara, abia își tîra minunăţiile de catalige din cauza pantofilor ce păreau cu trei-patru numere mai mari decît delicatele-i piciorușe.”Adidașii” ca ”adidașii” (pe care mai scria cu litere de o schioapă și numele casei de modă) dar cînd a trecut pe lîngă mine și am întors capul după dînsa ca să-mi arunc o privire de adio, ce văd? Pe amîndouă gleznele duduii, sub pantalonul cu elastan, mulat ca o garnitură, scria ceva cu albastru.
-Ia te uită, ce duduia naibii! Tot ce-a citit și a scris la viața ei și-a trecut pe picioare! Să țină minte sau s-o recunoască iubitul în întunericul discotecii!
Om vesel și scăpat de prejudecăți, am făcut stînga-mprejur și m-am avîntat pe urmele provocatoarei bibliotecii umblătoare. Ce pași, ce mers, ce legănări! Mărturisesc că, în preama ei, Bucureștii mi se păreau luminoși și provocatori .Nu degeaba și-au tocat unii averile pe aici, au făcut și pușcărie și și-au nenorocit viața prin Romania!
În mica mea escapadă am renunțat la scrisul pe tricou, la eticheta din piele a pantalonilor și la marca poșetei, imprimată pe o plăcuță strălucitoare de crom. Ce inscripție poate fi trecută pe gleznele unei dudui cu un compas apreciabil, cu castile pe urechi și cu niște ochelari de soare mari ca frunzele de dovleac? Sunteți curioși nu-i așa?
În locul ei, ce v-ați fi scris pe braț? Sau pe piept? Dar pe spate sau pe burtă? Versuri? Pasaje din Biblie? O propoziție din Constituția Americii sau a României? Un citat din Cicero? Un banc sau o înjurătură? Mesajul era destul de banal. Pe stîngul scria:
-Fraierii le citesc!
Iar pe dreptul:
-Deștepții le mîngîie!
Aici mi s-a terminat benzina curiozității. Parcă era un banc sau un slogan tîmpit, scris cu graffiti pe zidul Universității.
Am zîmbit îngăduitor, cu gîndul la cîți ani o despart de apariția varicelor și la disperarea care o va cuprinde cînd va încerca să-și șteargă provocatoara lozincă. Cu gîndul la această scriere fără minte, am ajuns să mă întreb, dacă nu cumva domnișoara care se topea în mulțime spre magazinul Unirea mai are ceva înscris pe burtică sau pe fese, pe copase sau pe umeri.
Poate are un vers și în jurul buricului, mi-am zis eu cu gîndul la originile tatuajului. Pentru cine nu știe, tatuajul (atît de frecvent în filmele cu amer-indieni) vine de fapt din gîndirea sălbatică și reprezenta o formă de legătură a omului cu universul. La femei, tatuajul avea și rol decorativ, dar și de fecunditate. Petru Caraman susținea prin anii 1970 că fata împăratului din basmele românești, cea care este descrisă cu soarele în frunte și cu stelele pe umeri, ar reprezenta o imagine rămasă din tatuajul omului străvechi.
Greu de spus ce rol va fi judecat tatuajul în gîndirea săbatică. După toate analizele etnologilor, podoabele alcătuite din metale, oase, pietre sau din lemn și piele, pe lîngă rolul decorativ ar fi jucat și un rol magic în sporirea fecundității feminine, dar și de de protecție în fața forțelor malefice.
Cum a ajuns și cite schimbări de semnificație a suportat pînă la tancul de pe brațul soldatului roman, pînă la ancora de pe antebrațul pușcăriașul sau pînă la inima străpunsă de săgeată a îndrăgostitului care a uitat numele celei pentru care s-a înfierat singur? Nu știu ce rol au pantofii sport ca niște cărămizi și cu tălpi ca de șenilă sau de cîranați de glicerină, după cum nu înțeleg de unde această industrie nebună a inscripționării și mutilării corpului cu tot delul de desene și caricaturi, de scene sofisticate sau de nume și simboluri macabre. O modă în care modestele pretenții artistice fascinează și cuceresc prostia și naivitatea și le transformă în afacere și în etichetă de macho sau de starletă.
Nu știu cîți adulți, mai ales părinți de adolescenți și de tineri, vor fi izbutit să ducă pînă la capăt o discuție despre tatuaje. De regulă, capetele tatuate sunt mai goale decît cele nescrise. Deștepții nu au bagajul intelectual la vedere. Îl țin sub scăfărlie, nu pe umeri sau pe ceafă! Argumentele celor tineri, reduse de obicei numai la două -artă și libertate – nu rezistă nici pînă la baie, unde înscrisurile mai simple dispar și după primul săpun.
Să vină vremea celor care scriu opera numai pe pielea lor? Să vină pste noi academicienii făcuți pe Facebook și cu inele în nas și cu leduri pe frunte și la buricele degetelor? Trăznite vremuri ne mai așteaptă!
Post scriptum:
Faimoasa întîlnire de la Cotroceni privind împrumutul de 30 de miliarde de euro și încheiată cu refuzul categoric al lui Mugur Isărescu ar fi avut și o continuare. Rămași fără guvernator în încăperea cu microfoane, cele trei minți luminate ale poporului ajuns în rahat s-ar fi întrebat :
-Ce facem?
Si cel mai înțelept ar fi zis:
-Îi scoatem dosarul!
Şi de îndată au fost mobilizați toți slujbașii devotați sistemului, de la acoperiți, la gradați, de la CNSAS la TVR și pînă la trompeții de pe site-uri și din televiziuni.
Discuția a continuat și pe un alt subiect:
– Pe cine punem?
Si cele trei luminății întunecate ale României au zis:
-Pe Florin Georgescu, pentru că este acolo!
-Sau pe Lucian Isar, că ne sprijină și SRI și generalii din fosta Secutitate și toți admiratorii și iubiții Alinei Gorghiu!
-Sau pe Stolojan, că ne ascultă!
-Domnu prședinte! Dar la mine nu v-ați gîndit?
Întrebarea ar fi fost pusă de al treilea, adică de Vasile Cîțu-Mîțu!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/capete-tatuate-si-pe-bulevard-si-la-cotroceni/