Când se va încheia restaurarea Bisericii Mănăstirii din Sighișoara

Restaurarea Bisericii Mănăstirii din Sighișoara, situată chiar lângă Turnul cu Ceas, se va finaliza în vara anului viitor. Lucrările costă circa 1 milion de euro și erau prevăzute să se încheie inițial în luna decembrie a acestui an, însă pandemia dar și lipsa unor specialiști a dus la această întârziere, au declarat reprezentanții Bisericii Evanghelice din Sighișoara, pentru Agerpres.

„Finanțăm lucrarea din fonduri proprii, statul roman nu ne-a ajutat cu nimic. Noi am avut noroc că am dobândit două clădiri care au fost naționalizate în 1948, e vorba despre două școli. Le-am vândut și din acei bani facem restaurarea, lucrarea costă aproape 1 milion de euro. Decizia de restaurare a fost luată cu vreo 15 ani în urmă, în 2003 am terminat cu Biserica din Deal care a fost o lucrare de anvergură, acolo finanțarea a fost făcută de către Fundația Messerschmitt, ulterior a fost finanțată de către Ministerul Culturii. Ne-am propus să avem restaurate ambele biserici, fiindcă sunt monumente la fel de valoroase și trebuia făcut ceva. Noi am mizat că putem să o refacem pe fonduri europene, nu am reușit pentru că nu e biserică fortificată. A fost un program de finanțare care a fost accesat la nivelul Consistoriului Evanghelic din Sibiu s-au făcut restaurări în jur, la Apold, Cloașterf etc., dar noi nu am reușit să ne încadrăm. Din păcate nu am găsit nicio altă sursă de finanțare deși din 2005 tot am căutat”, a declarat reprezentantul Bisericii Evanghelice, Hans Bruno Fröhlich. 

El a spus că Biserica Mănăstirii a fost într-o stare mult mai bună decât era Biserica din Deal – care era chiar pe punctul de a se surpa, dacă nu se intervenea în anii 90 – și aceasta întrucât aceasta a fost folosită. Fröhlich susține că la Biserica Mănăstirii erau probleme cu vitraliile,

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns