Când a dispărut omul de Neanderthal?

Momentul ce a marcat dispariţia omului de Neanderthal reprezintă o chestiune care îi interesează de multă vreme pe oamenii de ştiinţă. Rămăşiţe umane descoperite într-o peşteră din Belgia, analizate cu ajutorul unei tehnici noi, contribuie la această dezbatere ştiinţifică, întrucât s-au dovedit a fi mult mai vechi decât au estimat iniţial cercetătorii, informează Agerpres. 

Potrivit precedentelor datări cu carbon radioactiv, specimenele găsite în peştera Spy din Belgia, unde numeroase rămăşiţe umane au fost găsite începând cu secolul al XIX-lea, datau din urmă cu doar 24.000 de ani. Dar, potrivit unui studiu publicat în revista ştiinţifică PNAS, ele au în realitate o vechime cuprinsă în intervalul 44200 î.e.n. – 40600 î.e.n..

O echipă multidisciplinară din Belgia, Marea Britanie şi Germania a dezvoltat o metodă de pregătire a eşantioanelor, ce permite evitarea oricărei contaminări externe, a dezvăluit unul dintre coautorii studiului, Thibaut Deviese, cercetător la Universitatea Oxford şi Universitatea Aix-Marseille. 

Autorii cercetării au ajuns astfel la concluzia că neanderthalienii „au dispărut din nordul Europei (…) mult mai devreme decât s-a sugerat în trecut”.

Preluat: https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cand-a-disparut-omul-de-neanderthal

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns