Alina Gorghiu a fost aleasă președintă a PNL Argeș! Mare brînză! La felul în care se învîrt și se dezvîrt lucrurile în PNL nu este nici o surpriză. Partidul a…
Autor: redactia
Bălți și Botoșani, cooperare pentru susținerea incluziunii educaționale a copiilor cu cerințe speciale ~ InfoPrut
Peste 100 de participanți din regiunile Botoșani și Bălți au participat la evenimentul de încheiere a proiectului comun „Împreună pentru o integrare educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale…
Președinții Klaus Iohannis și Maia Sandu acordă înaltul patronaj unor proiecte culturale realizate de România și Republica Moldova
Președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au acordat astăzi, 9 mai, de Ziua Europei, Înaltul Patronaj pentru două proiecte culturale care se vor desfășura în cursul…
9 Mai – zi cu triplă semnificație pentru România
Astăzi, 9 mai 2021, se împlinesc 145 de ani de la proclamarea „Independenţei de Stat a României”. Tot pe 9 Mai se sărbătoreşte „Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel…
Daniel Buda, de Ziua Europei: „Războiul din Ucraina nu este doar al Ucrainei, ci este al lui Putin cu lumea întreagă”
Europarlamentarul clujean Daniel Buda condamnă acțiunile lui Vladimir Putin din Ucraina și susține că războiul din țara vecină ne afectează viața de zi cu zi. Liderul PNL Cluj a vorbit,…
Preţul energiei pe bursă a scăzut cu 36,5% în aprilie faţă de luna martie
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a înregistrat o scădere cu 36,5% în luna aprilie faţă de martie, potrivit rapoartelor lunare publicate pe site-ul operatorului bursier, scrie…
Streinu Cercel despre motivul pentru care vaccinul nu oprește transmiterea Covidului: avem moleculele legate. În sfârșit, a apărut și EXPLICAȚIA CLARĂ!
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…
Campionii sănătății aleargă pentru terapia copiilor cu autism
Reîncep Crosurile pentru copii și părinți „Campionii Sănătății” Peste 10.000 de părinți și copii au alergat încă din anul 2010 în Crosurile pentru copii și părinți Campionii Sănătății, eveniment organizat…
Saltul cimpanzeului Păturică
acum 4 ore 2022-05-09 18:16:00 „Autou gar kai Rhodos, kai pedema!” „Aici e Rhodos, sari aici!”. Într-o fabulă a lui Esop, un atlet fanfaron povestea ascultătorilor cum a făcut el…
FOTO De Ziua Europei, Palatul Cotroceni a fost iluminat în culorile steagului Ucrainei
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori. – Interacţiuni social media (like & share) – Posibilitatea de a…
O nouă companie aeriană va efectua curse pe ruta Timișoara – București
Compania aeriană low-cost HiSky, înființată în anul 2020 în Republica Moldova și certificată recent ca operator aerian și în România, a început operarea primelor zboruri din noua bază operațională a…
Premierul de la Chișinău: R. Moldova folosește platforma oferită de ONU pentru a cere scoaterea trupelor ruse din regiunea transnistreană
Republica Moldova folosește platforma oferită de Organizația Națiunilor Unite pentru a cere scoaterea trupelor ruse din regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, după…
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Mai multe firme ce fraudează sistemul de valorificare a deșeurilor au fost date pe mâna Poliției
Luni, 9 mai, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul de educație ecologică Oradea noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:…
Concert caritabil la Constanța, pentru ajutorarea copiilor bolnavi de autism
Iubitorii muzicii folk sunt rugaţi să nu lipsească la concertul caritabil susţinut de Alexandru Andrieş & Friends, duminică 15 mai 2022, orele 19.00, în Club Phoenix Constanţa. Va fi o…
Ucraina sângerează, Rusia sărbătorește: Discurs sfidător al lui Vladimir Putin, de „Ziua Victoriei” (FOTO/VIDEO)
Ziua 75 de război aduce noi provocări în Ucraina. Țara se pregătește pentru noi bombardamente, în timp ce la Moscova, în Piața Roșie, a început o paradă fastuoasă dedicată Zilei…
Jill Biden, vizită în Ucraina: Prima Doamnă a SUA s-a întâlnit cu Olena Zelenka, soția președintelui Zelenski
Jill Biden a fost în vizită în Ucraina unde s-a întâlnit cu prima doamnă a acestei țări, Olena Zelenska. Cele două s-au văzut într-un oraș din vestul țării, aflat în…
Drumuri mai bune pentru o comună din Iași și una din Soroca prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova ~ InfoPrut
Preşedintele Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe, alături de președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, au participat la lansarea proiectului transfrontalier „Drumuri bune și accesibile în comuna Comarna, județul Iași și comuna…
Ziua Victoriei sau Ziua Războiului?
Defilarea din Piața Roșie ca un sunet de alarmă. Pentru unii cu groază și cu frică. Imaginile de pregătire a defilării și derularea ei i-au clătinat pe mulți din indiferența…