Operațiunea rămasă în istorie ca „Tidal Wave” sau „Valul ucigaș” a pus Ploieștiul pe harta mondială. Tidal Wave a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației SUA.
Încă angrenați alături de germani în Al Doilea Război Mondial, ploieștenii au devenit, la 1 august 1943, ținta unui bombardament aerian al Statelor Unite, care viza rafinăriile din jurul Ploieștiului, controlate de nemți.
Pentru început, în vara anului 1943, Înaltul Comandament al Statelor Unite ale Americii a desemnat „44 Bombardament Group”, pentru a organiza și îndeplini distrugerea rafinăriilor din Ploiești. Acestea au fost filmate, în prealabil, de avioane de spionaj, iar obiectivele care urmau să fie distruse au fost marcate.
Pe 1 august 1943 a fost declanșată misiunea în care au zburat 178 bombardiere grele B-24 Liberator. Acestea au pornit de la Benghazi, Libia și au atacat rafinăriile din jurul Ploieștiului, de la altitudine joasă. Rezultatul a fost dezastruos pentru americani: au pierdut 53 de avioane în fața rezistenței anti-aerienei române și germane, 440 de soldați au fost uciși în luptă și alți 220 capturați. Mai mult, la Ploiești nu s-a înregistrat „nici o reducere a producției de petrol”.
Apărarea aeriană a Ploieștiului a fost asigurată nu doar de la sol, zeci de aviatori români luptând în acea zi istorică împotriva bombardierelor americane.
Foto: Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, Model uniformă Aviația Regală a României, în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
• Andrei POPETE PĂTRAȘCU
2021-08-01