La stingerea privirii Sale, Regina Elisabeta a II-a a tras cortina peste o epocă. Trecerea sa la cele veșnice marchează hotarul unei lumi care apune definitiv. Se retrage din scenă un monarh care a fost o referință planetară de decență, de bun simț și de eleganță. A fost Regina care a știut să-și țină rangul, care a făcut din decență un mod de a fi, care a luminat prin tăcere și căldură, prin compasiune și omenie, care a impus lumii politice respect și raportări morale.
Regina Elisabeta a II-a a ținut Albionul la papion, a păstrat echilibrul într-o familie care altfel s-ar fi sfîșiat și a ținut un imperiu care, fără ea, s-ar fi împrăștiat ca mărgelele unui colier prețios.
A fost ceea mai frumoasă Regină, a fost soția impecabilă și mama atentă, a fost bunicuța veselă și a fost longevivă ca Regatul, făcînd din comportamentul regal o profesie de ținut în frîu un imperiu. A luminat șapte decenii cu zîmbetul și cu farmecul ei discret, tonic, dătător de speranță.
După secolul marcat de eleganța și decența sa, vine vremea grobienilor, a ciufuliților, a istericelor, a aventurierilor, a hahalerelor politice, a putorilor și a diabolicilor.
Pleacă un simbol al onoarei și al științei de a-și ține rangul și vine o lume de derapați care este gata de orice pentru a ocupa un loc pe scaunul în fața căruia se fac marile plecăciuni.