În cazul de față n-aș putea fi acuzat că încerc să-i fac lui Raed Arafat un implant de coarne nemeritate. L-am susținut și am scris de mai multe ori despre dînsul, socotind SMURD-ul o inițiativă inteligentă și folositoare traficului bramburit din țara noastră. SMURD-ul l-a și lansat, i-a adus glorie și l-a ridicat în ochii compatrioților noștri. Raed Arafat a fost acceptat ca un cetățean român stimabil și cu merite deosebite. Extrem de rar a fost adusă în discuție etnia și originea sa, deși ar fi trebuit cercetate poate mai atent. Creșterea sa spectaculoasă în materie de percepție publică avea să-i stîrnească antipatia lui Traian Băsescu și tot acel context aveau să declanșeze manifestații de sprijin și simpatie cum puțini compatrioți au avut parte.
Manifestările de sprijin de la Piața Universității și de prin țară aveau să reprezinte un fel de culme de glorie a personajului Arafat. În același timp, sprijinul manifestanților avea să-i tulbure echilibrul și modestia. Din acea perioadă, Raed Arafat a început să se poarte altfel, să fie mai arogant, să se creadă buricul pămîntului, să se dea expert și să improvizeze tot felul de reguli și norme. Doctorul Arafat (devenit pe Facebook Arahat) a ajuns peste noapte academician în inundații, în epidemii, în dat declarații la accidente și în explicat catastrofe. Oamenii au priceput destul de greu că ego-ul lui Arafat este mai gonflat decît competența, că resentimentele sale sunt pe cale să bată logica și bunul simț. După demonstrațiile pro-ARAFAT, Raed al nostru și al sirienilor a început să joace rolul invincibilului, al autorității infailibile. Prestația sa plină de improvizații și explicații aiuritoare din perioada pandemiei pot fi puse alături de cele ale președintelui Iohannis și împreună la baza neîncrederii populației în pozițiile autorităților.
Ce-a mai fost în spatele prestației lui Arafat din timpul pandemiei Covid 19 nu este definitiv clarificat. Din cîte știu, cu reticență și inhibiție, cercetările continuă.
Mai nou, așa hodoronc-tronc, ca și cum ar fi descoperit el leacul cancerului și al accidentelor auto, Raed Arafat a tras sforile pentru o restructurare a Ministerului Afacerilor Interne în așa fel încît, conform proiectului de reorganizare, asistenţa medicală de urgenţă să rămână coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Sună tare, nu-i așa! Probabil că ministrul Lucian Bode nepricepînd nimic din domeniu a fost de acord. Nu-i exclus ca, pe filiere tainice, bădia ministru să fi fost determinat să tacă sau să se facă a nu pricepe. Prioritatea sa trebuie să fi fost rămînerea în funcție, nu derapatul prin bălării.
Oricum, chiar dacă ar fi primit explicații, chiar dacă le-ar înțeles, bădia liberal Bode nu poate hotărî nimic în materie. Este peste puterile sale și peste nivelul său de pricepere și competență. Și nici Raed Arafat! Ambițiile sale de putere și mărire, de dus SMURD-ul pînă la salvarea sfinților sau a balenelor eșuate nu fac parte dintr-o normalitate de adoptare unei decizii de o asemenea importanță.
Cum a ieșit de și pe sub masă un asemenea proiect, fără ca specialiștii în medicina de urgență să afle și să fie consultați, fără ca membrii guvernului să știe și fără ca populația să fi vorbit despre asta este greu de știut. Atîta doar că putem presupune că Raed Arafat este parte dintr-un mecanism care mișcă Internele și Sănătatea și care vrea și acoperirea oficială pentru luarea deciziilor în domeniu.
Ce zice proiectul moșit și nășit de Raed Arafat și de bădia Big Bode?
“Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă coordonează integrat, la nivel naţional, activităţile de protecţie civilă, prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă” (Proiect)
Proiectul acesta este o dovadă că pe Raed Arafat l-a cam luat valul de care nu mai poate fi salvat nici de inimoșii săi paramedici de la SMURD.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/ministerul-ingimfarii-lui-arafat/