Încet, foarte încet, Adam se trezea. Se formase în el un reflex la graniţa dintre voluntar şi involuntar, toate celulele lui cerebrale se împotriveau cu tenacitate trezirii, şi chiar şi după ce era perfect conştient rămânea multă vreme cu pleoapele strânse, ca şi cum ar fi vrut să păcălească un supraveghetor atent al profunzimii somnului său.
Ca de obicei, se trezea mai obosit decât se culca, adesea adormea foarte greu, îi era teamă să-şi piardă cunoştinţa, îi era teamă să nu mai fie şi îi era teamă şi de vise. Aşa se scurgeau nopţile lui,
» articolul lui Cristian Tudor Popescu, integral pe republica.ro