Între sutele de marfare încărcate cu vorbe goale, educația a umplut cîteva trenuri. La toate acestea, Klaus Iohannis a adăugat o cantitate suplimentară de păreri, transformînd problema într-un proiect național. Marele proiect „România educată” a devenit astfel un soi de pod aerian peste partide, bun de trambalat generalități, promisiuni, liste de idei banale și stupizenii, slujbe călduțe și programe utopice, proiecte de legi și liste de investiții greu de dus la bun sfîrșit. Ce altceva putea face un profesor suplinitor hiperegolatru ajuns inspector general adjunct fără performanțe didactice și, mai apoi, inspector șef pe criterii politice și primar de municipiu prin slabă participare la vot? Cam tot atît cît au putut gîndi și face Liviu Pop și Monica Anisie, Rovana Plumb și Ioan Mang, Daniel Funeriu sau Cristian Adomniței. Adică nimic peste nimic, plus niște încurcături. Fiecare s-a gîndit ce ar putea adăuga la domeniul Educației și ce ar putea revoluționa la el și au muncit să reevalueze doar rolul picioarelor și al încălțămintei în dezvoltarea inteligenței.
Un proiect educațional care să marcheze un destin politic a fost transformat într-un eșec devenit subiect de bancuri și glume proaste. Pe o fațetă publică se scriu angajamente solemne și pe cealaltă se rîde prostește de decăderea nației. Rîde lumea de incultura elevilor, chiar și de incultura profesorilor, de formulările de Gîgă ale politicienilor, de gramatica șchioapă a ziariștilor, de intelectualii săraci la intelect și dezinteresați de țară. Toată lumea este de acord că traversăm un început de deșert educativ. Și cu toate acestea, nimeni nu întreprinde nimic. În cel mai bun caz, se ascunde după programul prezidențial.
Un pesedist care n-a făcut mare brînză ca ministru al Culturii a difuzat opiniile profesorului Lazăr Vlăsceanu despre starea educației. În termeni eleganți și simpli, profesorul spune ceea ce gîndesc toți cetățenii cu scaun la cap. Starea educației și rolul intelectualilor se chinuie în aceeași groapă.
Reproduc afirmațiile domnului profesor Lazăr Vlăsceanu. Ele ar putea stîrni interesul și reacția compatrioților noștri.
”S-a atins nivelul de analfabetism care exista înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, când România era țara din Europa cu cea mai mare proporție de analfabeți, luând în calcul și adulții și tinerii. Aici vorbesc de producția de analfabeți, prin școală. Adică, producem diplome, producem elevi care sunt aduși până la nivelul clasei a VIII-a, deci gata să intre, cum se zicea mai demult, la examenul de capacitate din societatea noastră, și la examenul de capacitate nu intră pentru că ar proba că sunt analfabeți. Ce înseamnă „analfabet”? Nu înseamnă că un elev nu recunoaște literele sau cifrele. Ci înseamnă că recunoaște literele, poate citi un text, dar nu înțelege nimic din el.
Nici în perioada de dinainte de al Doilea Război Mondial nu s-au pierdut atât de multe talente, cât s-au pierdut în România de după 1990. Nu există niciun program de selectare a talentelor, de cultivare a lor, oricare ar fi acestea, în orice domeniu ar fi, de la talentele științifice, de performanță în știință, la cele din domeniul artelor sau al muncilor obișnuite. Avem pierderi masive de talente și, din această cauză, avem o țară care este săracă în talente, care nu sunt valorificate în niciun fel. Iar o țară care nu își valorifică talentele, nu este sortită decât să fie condamnată la sărăcie.
„România educată” de acum este un proiect generos în intenții și sărac în idei. Este atât de îndepărtat de proiectele actuale, de performanțele actuale din sistemele de educație performante din lume, încât este copleșitor. Nu îl înțeleg. Nu este adaptat cu nimic societății noastre. Nu răspunde la probleme de bază ale școlii românești de astăzi. Îmi pare teribil de rău să spun că este un proiect care se aseamănă foarte bine cu sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezonează perfect cu epoca respectivă și cred că ar fi fost o izbucnire în modernitatea românească, cu totul neașteptată! Nu are nicio legătură cu epoca de astăzi”.
Avem o istorie a întreruperilor periodice și a provizoratului continuu. Din 1859 și până în prezent, la fiecare 30 de ani, în medie, noi am avut un început radical. (….)
Intelectualitatea românească este ruptă de marile probleme ale României contemporane. Au fost strategiile de aderare la NATO și la Uniunea Europeană, care s-au dovedit întru totul îndreptățite, dacă ne uităm la situația actuală. Dar intrarea în Uniunea Europeană a fost numai deschiderea ușii. Problema este dacă suntem sau nu membri ai Uniunii Europene și sunt copleșit să constat că propriile neajunsuri în a ne afirma ca europeni sunt transformate în vini ale europenilor”.
Preluat: https://www.cotidianul.ro/am-atins-nivelul-de-analfabetism-dintre-razboaie/