Organizarea unui referendum privind neutralitatea Ucrainei ar putea dura cel puţin un an, potrivit şefului delegaţiei de negociatori ucraineni, David Arahamia. Oficialul ucrainean a mai afirmat că negocierile de pace vor fi reluate în format online, vineri, pe 1 aprilie.
Neutralitatea ucraineană este o condiţie esenţială a Rusiei de a pune capăt războiului. La începutul acestei săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat deschis să negocieze această condiţie doar dacă Ucraina va primi garanţii de securitate, informează adevarul.ro.
Într-un interviu TV, negociatorul ucrainean David Arahamia a spus că o astfel de decizie ar trebui să fie luată în cele din urmă de poporul Ucrainei, mai degrabă decât de politicieni, printr-un referendum naţional. Declararea neutralităţii, a spus el, ar necesita înregistrarea a trei milioane de semnături.
„Este o procedură importantă care nu poate avea loc în afara teritoriului paşnic”, a spus el.
Într-o postare online citată de Reuters, Arahamia a spus că Ucraina a propus ca liderii ambelor ţări să se întâlnească, dar Rusia a refuzat propunerea, invocând că este necesar să se mai lucreze la elaborarea unui proiect de tratat.
În cadrul negocierilor ruso-ucrainene de marţi, la Istanbul, Arahamia a spus că s-au făcut progrese suficiente pentru a permite o viitoare întâlnire între preşedintele ucrainean. Zelenski, şi omologul său rus. Putin. Mai mult decât atât, propunerile au fost trimise părţii ruse.
Oficialii ucraineni au afirmat că există unele semne de progres în ceea ce priveşte negocierile de pace, însă aşteaptă să vadă ce reprezintă, într-adevăr, afirmaţiile Rusiei potrivit cărora intenţionează să detensioneze luptele pe teren.