Mormăitul de Marcel Ciolacu își tot linge pofticios buzele cu o din ce în ce mai mare poftă de putere. Își pune amicii peste tot, chiar de-ar fi să împăneze toate instituțiile României cu neamuri, figuranți și impostori. Și-a pus un prieten din tinerețe la un ICR pe nu știu unde, și-a împins pentru a doua oară prietenul de pescuit ca ministru al Culturii și, pe zi ce trece, omul se vede tot mai sus în jocurile politice europene și mondiale. Nu m-ar mira ca, peste o vreme, Ciolacu să se vadă și lider regional și piesă de rezistență în socialismul european. Adevărul este că numai rîsul nu-i vindecă pe mulți de aspirațiile lor comice. La cîte a izbutit să facă de cînd este președintele Camerei Deputaților, asta ne mai lipsea!
Cam acestea au fost primele mele gînduri cînd am auzit o declarație a lui Ciolacu legată de un discurs al președintelui Ucrainei în Parlamentul României.
„S-au început anumite demersuri şi sunt ferm convins, Ucraina trebuie ajutată şi trebuie ajutată mult mai mult decât au făcut-o ţările europene în acest moment”. Demersurile invocate de Ciolacu se referă la un discurs al președintelui Zelenski în Parlamentul României. Afirmația lui Ciolacu privitoare la „anumite demersuri” a fost difuzată pe toate agențiile de știri și pe televiziuni.
Ambiguitatea propoziției este spectaculoasă. Sunt cam trei probleme într-o singură frază. „S-au început anumite demersuri” este o propoziție de tractorist, cel mult de agent de vînzări sau de propagandist de cult bisericesc. Verbul este pus la reflexiv din greșeală sau pentru a ascunde o trimitere spre cel care ar fi făcut propunerea. Demersurile nu încep singure, nici dacă le dai cu ciomagul în cap. A invocat Ciolacu anumite demersuri pentru a-i sufla o știre lui Klaus Iohannis? Nu știu! Sau a lansat o propunere venită, așa, la inspirație, peste noapte sau la o bere, fără să știe că pentru un președinte al Ucrainei o invitație nu poate fi făcută decît de președintele României? O fi Ciolacu președinte al Camerei Deputaților, dar un asemenea eveniment nu este o afacere personală. I se pare lui că i-ar da bine la imagine și că figura lui de înțelept fără multă carte ar putea circula pe toate televiziunile lumii, dar nu ajunge. Este simplu să zici, gata, pac, le iau fața bulgarilor și ungurilor și moldovenilor și îl chemăm pe Zelenski să vorbească pe ecranul Camerelor reunite cu Ciolacu în vîrful mobilierului.
Chiar este greu de înțeles din a cui scăfîrlie vine această idee și cu ce intenție. Alta decît cea pomenită mai sus nu mi se pare credibilă. Ar avea președintele Zelenski ceva de cerut la Parlamentul României? Adresările președintelui Zelenski în parlamentele altor țări vizau un ajutor militar important. Ce să ceară de la România? Armamentul nu ne ajunge nici nouă. Experți și strategi nu avem nici pentru noi! Sprijin pentru refugiați? Slavă Domnului, țara noastră s-a întrecut pe sine în materie, inclusiv populația. Dacă pe vremea refugiaților și migranților din Orientul Mijlociu domnea o vizibilă reticență, acum România i-a primit pe refugiații din Ucraina cum nici ucrainenii nu se așteptau.
De ce a încercat Ciolacu să lanseze această invitație? Și de ce n-a continuat? I-a dat cineva peste bot și i-a spus să stea la locul lui, a simțit penibilul inițiativei pe cont propriu sau și-a dat seama că era vorba de un fake news pescuit pe cine știe unde?
Și ce-a vrut să spună Marcel Ciolacu prin ”Ucraina trebuie ajutată şi trebuie ajutată mult mai mult decât au făcut-o ţările europene în acest moment”.
Buzoianul nostru este nemulțumit de sprijinul acordat de țările europene, adică de Franța, Germania, Anglia și Italia? Vrea el să le arate cum trebuie făcut? I-o fi sugerat Iohannis să-i ciupească nițel pe cei cu care s-a întîlnit la Bruxelles? Sau chiar începe să adie în bietul Ciolacu o boare de gîndire vitează de viitor lider european?
Zău așa!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/ciolacu-ne-propune-un-discurs-zelenski/