Oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei, este următoarea ‘ţintă logică’ a trupelor ruse, după Mariupol, consideră un fost înalt responsabil din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons, transmite agerpres.ro.
Într-o intervenţie la BBC Radio 4, Barrons a spus că dacă armata rusă va prelua controlul oraşului Mariupol, din sud-estul ţării, ţinta unor bombardamente intense timp de mai multe săptămâni, aceasta va fi perceput ca un ‘mare succes strategic’ pentru Rusia.
‘Când ruşii vor simţi că au încheiat cu succes această bătălie, creând coridorul terestru dintre Rusia şi Crimeea (peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014 – n.r.), vor vedea aceasta ca pe un mare succes strategic’, a afirmat fostul responsabil militar britanic.
Barrons consideră că după aceea trupele ruse ‘se vor îndrepta spre Odesa pentru că din punct de vedere logic acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul (Ucrainei) şi se pare că sunt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie’.
Fostul comandant militar britanic avertizează că dacă forţele ruse ar prelua sub control Odesa, acestea ar ‘izola economia ucraineană’ de Marea Neagră.