Garabet success story


Comunismul a obligat lumea românească la o selecție. Cine luptă și cine renunță? Cine colaborează sau cine înfruntă sistemul? Cine iubește libertatea și cine se poate preface că rezistă fără ea?

După al doilea Război Mondial, comunismul a picat peste România ca o ghilotină politică. El a obligat populația unei țări în plină dezvoltare și înflorire, magnetizată aproape instantaneu de Unirea de la 1918, să aleagă. Spiritele mari, spiritele rare, spiritele curajoase au ales riscul și mult mai puțini oameni au optat pentru înfruntarea sistemului. Asta și explică de ce România n-a avut o disidență de anvergură. În schimb, a avut azilanți, fugari celebri, evadați, transfugi și cumpărați. Nadia Comăneci a trecut granița într-o încercare riscantă de a dobîndi libertatea. Eugen Ionesco și Emil Cioran au hotărît să nu se mai întoarcă. Sergiu Celibidache, la fel. România înfloritoare din perioada interbelică, o țară cu multe etnii europene venite să dea lovitura în jurul Carpaților, s-a trezit închisă ca un lagăr de concentrare.

Un evreu român, Herman Victorov, inginer la Porțile de Fier prin 1960, a ales să emigreze după ce, ani la rînd, cît a lucrat la hidrocentrală, a văzut sute și sute, el zice, mii de români încercînd să scape de comunism, dar ratînd încercarea și murind înecați în valurile marelui fluviu european. Am vorbit cu el în urmă cu cîteva luni. Omul trăia în Canada. Avusese trei fabrici de produs mașini pentru capsule de gelatină și celuloză, între cele mai performante din lume. În cele din urmă, le-a și vîndut concernului japonez Mitsubishi. Și evreul român, stabilit în Canada, mai avea un vis. Să ridice pe malul sîrbesc al Dunării o statuie uriașă, cu fața spre West, închinată tuturor celor care au ratat încercarea de a fugi din țara natală, traversînd fluviul care curgea ca o graniță între comunismul românesc și lumea liberă. Își dorea statuia ca pe un omagiu adus miilor de tineri și adulți pe care el, în tinerețe, îi văzuse murind în încercarea lor de a ajunge de pe malul întunericului ideologic pe cel apropiat de tărîmurile libertății.

Am cunoscut o frumusețe răpitoare din Timișoara care înota ca o disperată în cel mai mare bazin olimpic existent în Banat. Făcea sute și sute de lungimi pe zi. Am crezut că se visează o campioană olimpică. N-o interesa.


– Trebuie să fiu capabilă de două mii de curse fără întrerupere.


– De ce?


După luni și luni de antrenament dur, după ce i-am cîștigat încrederea, mi-a dat o explicație scurtă.


– Nu vreau să capotez în mijlocul Dunării!


Planul ei era să treacă pe unde era Dunărea mai largă și pe unde era mai puțin păzită pentru că pe acolo nimeni nu o trecuse niciodată.


După cîțiva ani de antrenament, a traversat-o cu succes, a scăpat și de poliția sîrbă și a ajuns în Italia și, mai apoi, în lumea liberă, din care s-a întors senină după 1990.


– Acum am o țară liberă!


Teodor Garabet face parte dintre cei care au ales libertatea și care a ajuns în Vest fără pierderi majore. El a reușit să ”evadeze” din lagărul comunist, folosind cu abilitate slăbiciunile omenești ale celor care îl apărau, dar și incoerențele acestuia.

Odată ajuns în Germania, două idealuri au dominat viața lui Teodor Garabet. Primul: să reușească în proiecte economice mari. În România, el lucrase la construirea Combinatului Siderurgic din Hunedoara și nu era genul de om care să se joace la mize mici. Numai un succes în proiecte enorme l-ar fi ajutat să aibă victorii importante și să reușească salvarea familiei. Al doilea: să-și vadă familia integrată în societatea germană și să nu fie tratat ca un emigrant. El și ale sale doamne să nu fie priviți niciodată ca niște străini. Tuturor celor care vin din Estul Europei le este groază de un singur cuvînt. Acesta este ”auslander!”

Trebuie să recunoaștem că pentru un ”auslander”și idealul profesional și cel social reprezintă încercări nu imposibile, dar nici la dispoziția oricui într-o țară ca Germania. Asemenea performanțe nu sunt decît la îndemîna unor inși excepționali. La nivelul la care Teodor Garabet a izbutit să ajungă, ne aflăm în fața unui veritabil success story de film american. A înfrînt handicapuri, prejudecăți și ierarhii și a arătat ce poate și ce visează cu încăpățînarea unui om care a fost condamnat să reușească. Cine ar fi pariat că un emigrant sosit cu un geamantan poate conduce realizarea unor proiecte ale industriei germane în Africa și America, în Asia și Orientul Mijlociu? Cu Ferrostaall, cu SMS Group și cu AEG și cu alte mari companii, Teodor Garabet a construit combinate siderurgice și cartiere, mall-uri și sedii de bănci, a contribuit substanțial la refacerea punții dintre economia românească și cea germană, a organizat celebrele forumuri la nivel înalt pe seama energiei și modernizării industriei din România. Cînd alții și-au încheiat definitiv bilanțurile de business, Garabet a devenit mandatantul unor producători italieni în Germania și a altora din România și Germania și în Ucraina. Numai hazardul a făcut ca la 90 de ani Teodor Garabet să nu-și aniverseze frumoasa vîrstă cu un proiect economic spectaculos sau cu o altă mare afacere. Oricum, pentru spiritul său, nu este prea tîrziu!

De cîte ori am stat de vorbă despre parcursul său german, pilduitor prin seriozitate, ingeniozitate și devotament față de firmele care i-au acordat încrederea, Teodor Garabet a revenit mereu la ”fetele mele”. Nici nu știu dacă în lungile noastre dialoguri pentru interviuri sau relatări el n-a vorbit cumva mai mult despre soție și despre cele două fiice ale sale, despre integrarea lor în societatea germană, despre performanțele lor profesionale, despre evoluția nepoatelor sale. De fiecare data a făcut-o cu atîta căldură și dragoste încît mă făcea să cred că familia sa așezată la locul ei în societatea germane este este chiar marea sa reușită a vieții sale. Și-a mutat familia dintr-o lume în derivă și s-a așezat în alta, izbutind să facă parte din aceasta cu un firesc de veritabil german.

Un spirit ingineresc capabil să nască și să organizeze proiecte l-a dus pe Garabet în multe din marile operațiuni economice ale tranziției de după căderea comunismului.”Evadatul” s-a întors pe locurile părăsite și a pus o parte din viața și energia lui la redresarea acestora. În țara sa de origine, România, cîteva proiecte importante sunt legate de numele lui Teodor Garabet.


De ce este spectaculoasă biografia lui Teodor Garabet?


În primul rînd, ea ne arată ce caractere și ce resurse umane și ce profesioniști a avut și are România. Și ce blocaje de performanță a provocat comunismul. Orice om poate să-și imagineze cîți oameni dotați asemeni lui Teodor Garabet au rămas prizonierii regimului dictatorial și nu s-au mai putut afirma în țara lor. Și ce s-ar fi ales de România dacă asemenea spirite însetate de libertate și talent antreprenorial s-ar fi putut exprima fără îngrădiri și amenințări.

Dezinvoltura cu care Teodor Garabet a reușit să se afirme în Germania și peste tot pe unde a construit ne arată unul din marii cîștigători ai evadării din comunism. Și ne descrie proporțiile presiunii asupra celor care au ales libertatea împreună cu toate efectele miraculoase ale acesteia.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/garabet-success-story/

Lasă un răspuns