Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, organizează la Iași, în perioada 28-29 iunie, o serie de evenimente dedicate memoriei victimelor Pogromului, potrivit unui comunicat de presă.
„În urmă cu 80 de ani, la final de iunie, pe străzile Iașiului se intersectau moartea și viața, umilința și ura. Actele de violență și înjosirile greu de imaginat la care au fost supuși mii de evrei de către reprezentanți ai statului sau civili, moartea a peste 13.000 dintre ei, copii, bătrâni, femei sau bărbați, ne amintesc de una dintre cele mai întunecare perioade din istoria orașului. Pogromul de la Iaşi este printre cele mai cunoscute episoade ale Holocaustului din România. Iașiul a fost, deopotrivă, locul unde au apărut organizaţii politice antisemite precum Liga Apărării Naţional-Creştine, a lui A.C. Cuza și Nicolae Paulescu, Legiunea Arhanghelul Mihail a lui Corneliu Zelea Codreanu, dar și locul în care trăiau circa 35.000 de evrei. Peste o treime din populaţia oraşului, precizează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului.
Seria evenimentelor va începe luni, 28 iunie 2021, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Conferința internațională (28-29 iunie 2021) „IAȘI 1941-2021: MEMORIE, ASUMARE, UITARE” va avea loc în Sala Senatului și va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al Universității și pe pagina de Facebook a Institutului „Elie Wiesel”.
Marți, 29 iunie 2021 este o zi dedicată ceremoniilor de comemorare din cimitirele evreiești din Iași, Podu Iloaiei și Târgu Frumos. Reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului, Administrației centrale și locale, ai Corpului diplomatic, ai comunității evreiești din Iași și ai societății civile vor transmite mesaje și vor depune coroane în memoria victimelor.
De la ora 18:00,