O echipă de arheologi și de istorici polonezi încearcă să dezlege misterul unei fete care a murit în urmă cu aproximativ 300 de ani și a fost îngropată într-o peșteră din Polonia, având în gură capul unei cinteze.
Rămășițele fetei au fost descoperite de arheologul Waldemar Chmielewski în peștera Tunel Wielki, din sudul Poloniei, în cadrul unor săpături arheologice desfășurate în anii 1967 – 1968, însă mormântul fetei nu a fost analizat în detaliu până în prezent. O datare cu carbon 14, realizată recent, arată că fata a murit în urmă cu 300 de ani, notează Agerpres.
„Mormintele din peșteri sunt în general absente din perioadele istorice ale Europei. În consecință, descoperirea unei înhumări post-medievale a unui copil, căruia i-a fost pus un cap de cinteză în gură, în peștera Tunel Wielki reprezintă o descoperire excepțională”, scrie echipa de arheologi într-un articol publicat în revista germană Praehistorische Zeitschrift (Jurnalul Preistoriei).
După analiza scheletului, cercetătorii de la Universitatea din Varșovia au ajuns la concluzia că aparține unei fete cu vârsta între 10 și 12 ani. Oasele sale prezintă, probabil, semne ale unei boli metabolice, pentru că s-au dezvoltat mai greu în ultimii ani de viață ai fetei. Experții nu au găsit nicio urmă care să indice o moarte violentă și cauza decesului fetei rămâne necunoscută. În mormântul copilei nu au fost găsite alte obiecte, în afara capului de pasăre ce i-a fost pus în gură.
Pentru a încerca să dezlege misterul, arheologii polonezi au desfășurat o serie de experimente științifice și au examinat documente istorice. Testele ADN au indicat că fata provenea, probabil, din Finlanda sau regiunea istorică Karelia. Documentele istorice atestă că între anii 1655 și 1657 regiunea în care a fost găsit mormântul era ocupată de armata condusă de regele Carol Gustav al X-lea al Suediei.