De cîteva zile optimismul și bucuriile oamenilor au dat în clocot. S-a ridicat colțul ierbii, pomii și liliacul s-au încărcat de parfumul florilor, țăranii au dat năvală pe cîmpuri și soarele este mai primitor. A început să fie frumos și cînd plouă.
Parcă n-ar fi fost pandemie. Ai zice că toți virușii s-au speriat de moarte și au dat fuga prin canale și prin găuri de șoareci și șobolani. La ce frumos merg toate, ca unse, ar trebui să găsim o cauză. Care să fie aceasta? Să fi avut parte de o măsură genială a guvernanților? Florin Vasilică Cîțu a sărit pe viruși și le-a rupt piciorușele sau i-a omorît și numai cei iuți au apucat de s-au ascuns în găuri de șarpe și în vizuini de vulpe?
Chiar nu-mi explic! Orașul s-a umplut de mașini, restaurantele s-au deschis, terasele sunt pline, plasele de cumpărături ale doamnelor ieșite de la shopping atîrnă ca pe vremuri. Parcă și politicienii puterii sunt mai frumoși și mai deștepți. A avut loc și un spectacol de teatru. Cîrnațul de autoturisme de la Comarnic în sus este uriaș. Asta nu-i vreme de pandemie. Iar cetățenii, pînă mai ieri îngroziți de vaccin, dau năvală în centre să se dea pe mîna medicilor. Mulți aleg și maratoanele de vaccinare, de parcă acestea ar fi un soi de discoteci la care merg să petreacă și să-și întîlnească prietenii.
Mă bucur și eu, dar tot nu pot să nu caut o explicație. Guvernul n-a făcut nici o brînză. Şi-a dat de mai multe ori cu stîngul în dreptul. Procentul de vaccinare anunțat inițial pentru vară a fost ratat. Dacă nu era ideea lui Dorel Săndesc cu Maratonul eram în aceeași situație cu alte țări. Dar moda ”maratoanelor” abia a început de cîteva săptămîni. Virușii n-au crăpat cît ai zice pește. Ba, de 1 Mai și de Paști, lumea s-a dat în petreceri, slujbe și vacanțe de la mare pînă la munte.
Şi a neglijat masca și distanța. Normal ar trebui să avem parte de o ușoară creștere, nu de o scădere atît de spectaculoasă.
Jur că sunt sincer și că nu înțeleg. Ceva nu se leagă. Nu se pupă cu semnele precedente. Ne bucurăm de o scădere (îmi vine să scriu dramatică, dar ea este fericită) și nu înțeleg care să fie cauza. S-au plictisit virușii? Au obosit? Au luat-o razna? Li s-a pus pata pe alte popoare? S-au întors în China?
Şi de unde știau și Klaus Iohannis și Vasilică Bolborositul că de la 1 iunie vine super-trai Nineacă peste români? Exact cînd vin și fotbalul, și vacanța la mare, și călătoriile în străinătate? Așa minune n-ar fi picat pe capul nostru de păcătoși nici dacă am fi avut un guvern cu medici infecționiști și nici dacă ploile de primăvară ar fi țîrîit numai cu dezinfectanți peste țară. Şi după toate acestea, să mai știe și președintele țării că se vor mări salariile și vom avea parte de o viață mai bună! Eu știam că astea-s vorbe goale, de rostit numai la o mare înghesuială.
L-am ascultat pe Klaus Iohannis în regalul său de optimism și bunăstare, în încurajările sale mai puternice ca niciodată. O fi aflat el ceva prin pivnițele Palatului prezidențial? I-o fi șoptit cineva ceva din Germania? Sau revărsarea sa de optimism, încredere și viziunea sa de diminuare spectaculoasă a pandemiei o avea rolul de a acoperi situația nasoală cu banii de la Bruxelles? O fi aflat ceva despre propunerea noastră de PNRR?
Să fie bucuria președintelui și a primului ministru (de zece ori mai caraghios decît președintele cu optimismul său de mahala, formulat prostește, ca la gară, cînd vrea să-l lase cu gura căscată pe vecinul de compartiment) o farsă? I-a fentat cineva și la rîndul lor ne fraieresc și pe noi? Sau ei știu ceva de nespus?
Au fost cifrele umflate și la o apăsare pe buton și pe pix, s-au prăbușit? Sunt și acum cifrele la fel de mari (cei de la ATI și cei decedați au rămas tot mulți) dar nu mai contează? De unde vine miracolul, că din eforturile guvernanților, în nici un caz!
Sau președintele și premierul se pregătesc de un mare regal al succesului? De săptămîna viitoare, vor începe să se laude că ei și echipele lor au salvat țara și poporul român de virusul nenorocit ? Măsurile lor înțelepte și eficiente și-au arătat rodul și trebuie să le fim recunoscători pentru această fericire trimisă de dînșii cu basculanta.
Pe mine mă sperie un asemenea transport de fericire!