”Căderea domnilor, bucuria nebunilor”, așa poate fi descrisă tragedia neamului românesc după decembrie 1989. Ne-am bucurat când kgb-istul Iliescu și Brucan ne rânjeau în față. Nu pot uita fața lui Brucan când îi înfiera pe golanii din Piața Universității. Am crescut cu chipurile acestor criminali în minte, am înțeles cine sunt și nu am uitat niciodată de unde am plecat.
Pot spune orice, dar nu pot spune nimic rău de România
Noi românii avem rădăcini adânci și oriunde am pleca în lume suntem atrași înapoi de pâmântul strămoșesc, plângem în tăcere printre străini, dar inima e în România. Bunicul a fost țăran român ce și-a iubit pământul și nu îi pot uita chipul fericit atunci când a fost reîmproprietărit după zeci de ani de bolșevism.
Bunicii noștri au fost obligați să facă agricultură cu plugul tras de boi și sfânta sapă la prășit de porumb, în timp ce agricultorul din Vest utiliza tractoare și utilaje performante. De sute de ani nu s-a schimbat nimic pe pământul sfânt al României.
În timp ce noi stam strajă la hotare pentru a răpune hoardele barbare și ale semilunei, alții dansau vals la Viena.
Astăzi, copiii conților de habsburg vin în țara noastră să se îmbogățească pe suferințile poporului român, iar tâlharii din fruntea statului îi decorează și le oferă titluri onorifice. Când jefuitorii au venit în țara noastră după căderea regimului, bunicului meu i-a dispărut fericirea de pe chip. Am văzut în ochii lui disperare și deznădejde, toată neputința poporului român adunată de veacuri cum se scurge încet spre nemurire.
El era din generația care a mâncat în copilărie pâine doar de Paște și de Crăciun, generația care a luptat în războaie, generația care a murit de foame și a suferit toate vitregiile secolului 20. Nu pot uita un lucru: nu le era frică de război sau de moarte, le era frică de foame. Cum spunea Țuțea: „Unii își mestecau limba în gură de foame în somn.”
Și voi, la fel ca comuniștii, ne furați pâinea de la gură
Din patru în patru ani mii de tâlhari se schimbă între ei pentru a vandaliza și jefui această țară minunată. Trădarea de neam și țară a devenit o virtute în ultimii 31 de ani. În vârful lanțului trofic îl avem pe șeful mafiei. S-au schimbat între ei, dar toți au pe chip acel rânjet flegmatic, la fel ca Iliescu. Nu pot uita disperarea părinților mei când fabricile dispăreau una câte una și ei nu mai aveau un loc de muncă. Nu pot uita cozile la pâine din anii 90 și faptul că jucam fotbal cu cheia la gât.
Iunie 1991, privesc de la balcon la ora 17.00 în Roșiorii de Vede și o mare de biciclete trecea prin fața ochilor mei. Erau cei 7.000 de angajați ai fabricii de vagoane Rova Roșiori. Tâlharii au devalizat Rova și au vândut totul la fier vechi. Așa au fost îngenuncheați părinții noștri. Asta s-a întâmplat în fiecare oraș și în fiecare colțișor al acestei țări. Bucuriile vieți ne fac să uităm, dar pe acești tâlhari nu îi putem ierta niciodată.
Azi ne dau lecții la TV cu conturile pline, în timp ce părinții noștri au rămas cu pereții gri ai blocurilor ceaușiste. Realitatea e tristă și o vezi în ochii părinților și bunicilor noștri abandonați de stat. Dușmanii poporului român huzuresc pe spatele suferințele acestei nații. Mămăliga stă să explodeze și cum mi-a spus bunicul: ”se va da timpul înapoi și atunci va veni ziua dreptății”.
Ca un copil născut și crescut pe pământul sfânt al României voi lupta cât voi trăi pentru visul bunicilor și părinților mei: recăpătarea demnității poporului român!