„În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot şi în stânga pe Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfăşurat şi el ducând o pâine mare albă, semn al belşugului pe care intenţiona să-l dea ţării, Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea pandurilor, pe Podul Calicilor (actuala Cale a Rahovei). Reşedinţa şi-a ales-o în casele Zoiţei Brâncoveanu, sub Dealul Mitropoliei. Două zile mai târziu, acordul cu boierii rămaşi în oraş a fost perfectat, în zilele în care dezavuarea lui Ipsilanti devenise un fapt cert. Cancelarului Consulatului general habsburgic, slugerul Tudor îi declara tot în acele zile că nu voia să zădărnicească „planuri secrete ale unei mari puteri” – aluzia la Rusia fiind evidentă – dar că, totodată, îl somase pe Ipsilanti să prezinte dovada sprijinirii sale de către Rusia, deoarece nu era dispus „să verse sângele valahilor pentru Grecia” „, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor”, apărută sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Alexandru Săraru, alături de jurnalistul Ciprian Demeter şi de directorul publicaţiei “Dacia Nemuritoare”, Cristi Cristescu ne-au reamintit că istoria este ştiinţa a ceea ce nu se întâmplă de două ori, iar ceea ce tocmai s-a întâmplat trebuie să cunoaştem pentru a şti de unde am plecat şi încotro ne îndreptăm.
Emisiunea şi-a dorit să aducă în discuţie teme care, deşi aparent actuale, au origini ancestrale pentru istoria unei naţiuni, cu atât mai mult o naţiune încercată cum este cea română. Sacrificiul generaţiilor anterioare pentru menţinerea unităţii şi identităţii naţionale, nevoia de lideri însufleţiți de spiritul patriotic, cunoaşterea şi cultivarea valorilor naţionale şi păstrarea credinţei au fost doar câteva dintre elementele pe care invitaţii emisiunii, alături de moderator, le-au identificat a fi pilonii de rezistenţă ai României în faţa atacurilor trecute, prezente şi viitoare.
Rememorarea simbolurilor reprezentate de steag şi pâine pe care Tudor Vladmirescu le-a adus cu el la intrarea în Bucureşti a avut rolul de a face apel la cele mai lăuntrice simţiri ale poporului român care în ultima perioadă, fie din cauza modernismului care ne-a contaminat pe toţi, fie din cauza îndatoririlor cotidiene care constitiuie un factor cronofag al existenţei noastre, au fost private de rememorarea momentelor de glorie existente de-a lungul istoriei şi am uitat să mai cinstim, aşa cum ar trebui, liderii naţionali care au schimbat cursul istoriei şi, odată cu el,