Zeci de medicamente sunt testate, există peste o sută de vaccinuri candidate şi sute de studii clinice sunt în derulare. Iată o trecere în revistă a principalelor evoluţii în căutarea tratamentelor şi metodelor de prevenire a COVID-19, conform AFP.
Tratamente: După rateuri, speranţă
– Dexametazona: salvează vieţi
Ieftină şi disponibilă pe scară largă, dexametazona este un steroid utilizat în mod obişnuit pentru tratarea reacţiilor alergice, dar şi a artritei reumatoide şi a astmului.
La jumătatea lunii iunie, o echipă de cercetători care caută tratamente pentru COVID-19 a anunţat că dexametazona a redus cu o treime decesele în rândul pacienţilor cu forme grave, comparativ cu tratamentul obişnuit.
Guvernul britanic a anunţat la scurt timp că pacienţii vor începe să primească primul medicament despre care s-a dovedit că reduce decesul asociat COVID-19.
Nu este, însă, un glonţ de argint – în timp ce cercetătorii consideră că dexametazona ar putea salva viaţa unui pacient din opt conectaţi la ventilatoare, s-a dovedit că prezintă puţine beneficii clinice în cazurile mai puţin grave.
– Remdesivir: câştiguri marginale
Cel puţin două studii majore din Statele Unite au demonstrat că medicamentul antiviral remdesivir poate reduce perioada de spitalizare pentru pacienţii cu COVID-19.