Omenirea a cunoscut, mai ales în perioadele recente, momente de criză financiară, cu impact major asupra tuturor activităților economice. Putem exemplifica cu Marea Depresie din SUA anilor 1929-1939 sau cu Marea Recesiune din perioada 2007-2009. Puţini ştiu, însă, că prima recesiune atestată din punct de vedere istoric s-a petrecut în urmă cu aproape 2000 de ani, fiind afectat întreg Imperiul Roman și fiind cauzată de…aurul dacic.
În mod concret, prima situaţie de criză a fost provocată de strămoşii românilor: aurul dacic confiscat de împăratul Traian după războaiele dacice a generat în Imperiul roman un mare dezechilibru financiar, tocmai din pricina cantității imense ce a reprezentat un aflux de aur în imperiu.
În urma ultimului conflict daco-roman, petrecut între anii 105-106 d.Hr., romanii se bucurau de o pradă de război impresionantă: 165,5 tone de aur şi 331 de argint Nu știau, însă, că fericirea avea să fie de scurtă durată. Acestor cantități li se vor adăuga, în anii următori, altele provenite din exploatările aurifere din provincia Dacia, precum cea de la Alburnus Maior (Roșia Montană). Cantitatea imensă de metal preţios avea să ducă la prăbuşirea preţului aurului în imperiu și, implicit, la o gravă devalorizare a monedelor imperiale.
Monedă dacică de tip Koson, avers și revers
Tema este descrisă pe larg în lucrarea “Geologia economică a aurului”, scoasă pe piaţă de un colectiv condus de prof. dr. Gheorghe C. Popescu, de la Facultatea de Geologie din Bucureşti.
Descoperirile arheologice au arătat că cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum în lume provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri tracice. De pildă, în apropierea oraşului Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani. Așadar, tradiția prelucrării și utilizării obiectelor din aur drept podoabe și/sau elemente de plată coboară, în spațiul nostru geografic, până în urmă cu aproape 7.000 de ani.
Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării noastre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum pomeneşte Homer în Iliada. Evident, asemenea informații trebuie privite și cu un dram de rezervă, precum cea transmisă de Homer, înse ele denotă clar prezența în număr mare a obiectelor din aur în spațiul tracic și, ca atare, arată prezența unor zăcăminte foarte bogate pe care geto-dacii și alți traci le administrau și exploatau.
Despre neamul tracic al agatârşilor, din Transilvania secolului VI î.H., Herodot spune că erau fiii lui Heracles, mari iubitori de aur şi de muzică. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurii nordice, adică dacilor. În plină “foame de bani”, împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani, pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către romani,