Am încercat să urmăresc vizita lui Macron la București și mai apoi deplasarea în Moldova și Ucraina. Ce m-a surprins încă de la început au fost zîmbetele fără sfîrșit. O cascadă de zîmbete, ca niște semne de drag, bucurie și afacere reușită se prăvălea pe fețele celor doi.
Licitația pentru cele patru corvete devine achiziție
Am luat tehnică militară de luptă pentru corvete (achizitie prietenească, nu licitație?!), am mai făcut cine știe ce afaceri în care noi dăm și am reținut prima propoziție a lui Macron. Zelinski trebuie să negocieze cu Putin.
„Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă, aducând garanţii de securitate şi elemente care ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, aceasta va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul” a spus Emanuel Macron. Cu același prilej al întîlnirii de la Mihail Kogălniceanu (localitate, nu personaj istoric), președintele Franței a mai spus:
”România depune eforturi susținute, multidimensionale, în sprijinul Ucrainei, prin oferirea de rute pentru exportul de cereale, inclusiv prin Portul Constanța de la Marea Neagră și prin porturile românești de la Dunăre ”.
Ceea ce înseamnă că țării noastre îi revine o sarcină importantă în salvarea și valorificarea cerealelor din Ucraina. Klaus Iohannis a zis „Da“ pentru că nu știe ce presupune „exportul de cereale, inclusiv prin Portul Constanța de la Marea Neagră și prin porturile românești de la Dunăre. Ca să nu se mire cînd va afla efectele acestei declarații avîntate, îi spunem noi de pe acum că există riscul enorm ca transporturile și exporturile cerealelor romanești să sufere enorm. Deja pe Dunăre nu se mai găsesc care să transporte la prețuri rezonabile producția autohtonă. Toate s-au năpustit spre grîul Ucrainei.
Presupun totuși că nu recolta enormă de grîu a Ucrainei și salvarea ei prin porturile romanești le va fi luminat fața celor doi președinți. Mai degrabă propoziția lui Macron privind negocierile dintre cele două țări să fi fost subiect de veselie și bucurie.
„Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă, aducând garanţii de securitate şi elemente care ţin de resortul nostru.
Aceasta este realitatea, aceasta va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul”.
Este un fel de a-i spune lui Zelenski că Franța ar dori să își păstreze intacte interesele sale din Rusia, indiferent cît de hotărîți sunt americani și cît de revoltați sunt ucrainenii. Mai mult, Macron zice că „niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul ”. Ceea ce s-ar traduce mai pe șleau că toate strigătele lui Zelenksi nu trebuie băgate în seamă. Ba, chiar, poate fi un mesaj ca acesta să înțeleagă că trebuie să o lase mai moale.
I-au zis-o lui Zelenski? Eu cred că da și că toată vizita celor trei+unu la Kiev are în subtext solicitarea lui Macron. Negociați că războiul vostru distruge interesele Franței în Regiune! Franța și Germania, adică Macron și Scholz, l-au luat și pe premierul italian și ca echipa să pară mai bogată l-au invitat și pe Klaus Iohannis, ferice că se arată și el băgat în seamă, și au pus de această vizită pentru a arăta solidaritatea europeană față de Ucraina, dar și pentru a pregăti o negociere.
Noi de vă susținem puternic, dar cedați și voi! Pare a fi cheia acestei vizite.
Doar postarea lui Klaus Iohannis nu se prea pupă cu această strategie.
” No words to describe the unimaginable human tragedy and horrible destructions we saw today in Irpin. I strongly renew my appeal for all Russian perpetrators to be held responsible by the international criminal justice, which Romania fully supports.
Pe românește:
„Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană de neimaginat și distrugerile oribile pe care le-am văzut astăzi (joi – n.r.) în Irpin. Îmi reînnoiesc ferm apelul pentru ca toți făptașii ruși să fie trași la răspundere de Curtea de Justiție Penală Internațională, pe care România o susține pe deplin”
Unii se duc mai ales pentru interese. Iar Klaus Iohannis pentru dreptate!
O fi ceva de rîs în asta și de bombardat mass-media și populația României cu mulțimea aceea de zîmbete?
Preluat: https://www.cotidianul.ro/zimbrele-lui-macron-si-iohannis/