Zelenski: ”România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”

Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a avut joi seară o intervenţie în cadrul reuniunii Consiliului European în care a evaluat statele UE, inclusiv România, în funcţie de modul în care sprijină Ucraina în faţa invaziei ruse.

În discursul susţinut în fața liderilor europeni Zelenski a formulat critici la adresa blocului comunitar în ansamblu, considerând că sancţiunile impuse Rusiei au venit ”puţin cam târziu”, dar la final a asigurat că Ucraina ”crede în Uniunea Europeană”, la care doreşte să adere cât mai repede. Zelenski a acordat o atenţie specială Ungariei conduse de Viktor Orban, faţă de care a venit cu o pledoarie încercând să-l convingă să susţină oprirea importurilor energetice din Rusia şi să autorizeze tranzitul armelor occidentale destinate Ucrainei (detalii AICI).

În pofida unor critici, președintele Ucrainei a evaluat în general favorabil poziţiile individuale ale statelor membre, cu excepţia Ungariei şi cu alte câteva aprecieri mai rezervate, mai ales faţă de Germania, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

Iată ce a spus Zelenski despre fiecare țară în parte:

”Lituania este cu noi”
”Letonia este cu noi”
”Estonia este cu noi”
”Polonia este cu noi”
”Franţa – Emmanuel, cred într-adevăr că este cu noi”
”Slovenia este cu noi”
”Slovacia este cu noi”
”Republica Cehă este cu noi”
”România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”
”Bulgaria este cu noi”
”Grecia, cred, este cu noi”
”Germania … puţin cam târziu. Credem că şi Germania va fi cu noi în momentul crucial”
”Portugalia, în fine, aproape…”
”Croaţia este cu noi”
”Suedia, galbenul şi albastrul (culorile drapelului suedez, aceleaşi cu ale celui ucrainean n.red) trebuie să fie mereu împreună”

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns