De ziua lor, poliţiştii şi-au comemorat predecesorii la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală

Poliţia Română împlineşte vineri, 25 martie, de Buna Vestire, 200 de ani de la înfiinţare, anunță Basilica.ro.

Cu ocazia aniversării, Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a oficiat la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai Poliţiei Române, o slujbă de pomenire pentru poliţiştii trecuţi la Domnul.

Alegerea datei de 25 martie ca zi a instituţiei amintite este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de Poliţie.

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns