În seara alegerilor, imediat după ora 21, oră la care s-au anunțat primele rezultate ale singurului exit poll făcut de o firmă, ziariștii români s-au aruncat în tot felul de speculații. Care mai de care mai deștept și mai vizionar, de la ce procente vor urca noile partide, care dintre cele vechi vor intra în Parlament și cu ce rol, care vor dispare și cînd vor avea loc alegerile anticipate.
O adevărată sarabandă de supoziții care nu valora nici cît o ceapă degerată. Mai degrabă avea greutatea unei diversiuni. Scenariie lor, unele stupide, ascundeau sub preș comportamentul autoritar al președintelui, abuzurile sale și nepriceperea sa elementară, aroganța și lipsa de tact și de comportament democratic. Ba ignorau cauzele răspunsului neașteptat al electoratului și ecranau marile probleme ale țării noastre.
De la anunțarea sondajului făcut pe ieșirea de la urne (căci definitvul nu a apărut nici la ora la care scriu) se desfășoară un soi de dat în bobi jurnalistic de o regretabilă inutilitate și de un enorm ridicol. O ploaie de declarații, de zvonuri, de ipoteze, de întrebări cretinoide, care forțează politicienii la răspunsuri și mai tembele, se desfășoară mai ales pe micul ecran.
Explicația este simplă. Televiziunile au alunecat pe un teren fără nici o regulă. Populația este avidă de informație. Pe seama puterii bîrfește de trăznește. Abia așteaptă să afle cine va avea controlul asupra ciolanului din Piața Victoriei.
Este aceeași lume de pe vremea lui Caragiale. Ba, din cauza vitezei cu care circulă știrile, bîrfele și zvonurile, este chiar mai flămîndă. Vrea să știe cu o zi două înainte cine va ajunge la putere și la cine are nevoie de o pilă.
În același timp, jurnaliștii se avîntă în această sarabandă de ipoteze pentru că este cea mai comodă situație. Face audiență nebună și nu cere multă pricepere. Şi nici date, nici știință de carte. Nu au nevoie decît de cîteva informaţii și de elementarele date ale unor proceduri obligatorii pentru formarea majorității și validarea Guvernului.
După atîția ani de repetări, le-au învățat pe de rost. Se schimbă masa(pupitrul) și fundalul și se mută microfoanele. De fapt, se repetă emsiunile cu ploaia de păreri. Zeci de bărbați și de cucoane care abia încropesc un text în limba romană se învîrt în jurul ipotezelor răsărite în scăfărlia lor și trec pe lîngă lucruri grave, peste abuzuri grosolane și peste cauze majore.
România se sufocă în boala părerismelor de doi lei. Marti seara, Mihai Gîdea, între cei mai bine cotați moderatori de pe piață, a făcut la Ediție specială o introducere de 32 de minute. N-a spus mare lucru, ca să nu spun că aproape nimic. Şi el și Victor Ciutacu (o caricatură de Ferentari a lui Mihai Gâdea) sunt paroxismul presei românești îmbolnăvită de sine. Se crede mult mai deșteaptă decît nenorociții noștri de politicieni.
Ba este convinsă că aceștia ar trebui să le urmeze sfaturile. Din cînd în cînd, limonada de trandafiri sau de lămâie strepezită este amestecată cu declarații luate de la Rareș Bogdan sau de la cine știe ce altă paparudă care intoxică populația. Ce fac ei? Culeg scame de pe cocoașa și de pe reverele președintelui Iohannis, stropesc cu colonie cucoanele din fruntea PNL și învîrt deasupra pălăriei de circ promisiuni și ipoteze. În loc să-i ignore, să le ceară socoteală pentru prestațiile lor pe funcțiile pe care le ocupă, televiziunile românești se îmbată cu Rareș Bogdan și cu, mai nou, madam Soșoacă și cu tot felul de sperietori care strîng public în jurul discursului lor copiat din I.L. Caragiale.
Cît despre pericolul reprezentat de abuzurile și comportamentul autoritar al lui Klaus Iohannis, măcar în ultimele luni, mucles. Se supără Guvernul și taie fondurile, se busumflă Sasul și sună la Helvig și la Vela. În plus, nu prea distrează pe nimeni. Adică subiectul nu face audiență. Un politician îmi povestea mai zilele trecute că un sondaj de opinie făcut în acest an arăta că abia 1% din populația țării noastre este interesată de o discuție despre respectarea drepturilor omului.
Vai de mine și vai presa noastră!