Țara mea rămasă fără poeți care să te cînte
Țara mea cu copiii plecați să școlească prin lume
Țara mea cu oameni care nu văd departe
Țara mea cu hoți de cai verzi pe pereți
Țara mea cu Academie care trădează Limba Română
Țara mea cu păduri chelite de proști
Țara mea cu polițai nemernici
Țara mea cu peisaje și locuri de Rai
Țara mea pe cale să rămînă fără istorie și fără monumente
Țara mea dinlăuntru și din afara ei
Țara mea fără conducători
Țara mea cu un alt împuțit bolovan în vitrină
Țara mea controlată de epoleți și acoperiți
Țara mea ca un sat infinit prin care rătăcesc ai mei
Țara mea iubită, să ne ierți că nu suntem demni de tine!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/tara-mea-cu-bolovani-in-vitrina/