Războiul din Ucraina s-a derulat și continuă după o gîndire americană, nu europeană. Invazia rușilor în Ucraina a obligat NATO la un răspuns, iar acesta poartă marca SUA. Europenii nu fac nimic altceva decît să se conformeze. Cel puțin așa arată lucrurile la prima vedere. În deschiderea Summit-ului NATO de la Madrid, Joe Biden, aflat numai în compania lui Jens Stoltenberg, a anunțat măsurile pentru întărirea apărării în flancul estic. Cine suportă grosul cheltuielilor comandă și ”muzica”! Apoi au urmat sosirile, protocoalele și discuțiile. De unde, logic, deducem că principala forță a NATO, adică SUA, a decis mișcările și felul cum Alianța va reacționa pe parcursul conflictului.
Cei 5.000 de soldați și civili care vor veni în România au fost anunțați tot de președintele Joe Biden. Klaus Iohannis a încercat să se laude, afirmînd că, la Madrid, România a obținut tot ce și-a dorit. Ce și-a dorit cine? Klaus Iohannis sau Nicolae Ciucă? Sau amîndoi împreună? Au cerut mai mult sau mai puțin? Eu unul nu știu de o strategie de apărare care să fi fost dezbătută în parlament sau măcar în cercuri mai restrînse, cu conducerile partidelor parlamentare. Că și așa ele nu mai contează de ceva vreme! Cine a luat act de noua măsură pentru că după toate aparențele era pregătită de oarece vreme? Și cine a negociat? ”Echipa mea”?
”EU, echipa mea, România avem așteptări foarte concrete de la acest summit. Ne așteptăm, bunăoară, să se decidă o întâlnire, o consolidare semnificativă a Flancului Estic, Flancul Estic unde suntem noi situați, asta însemnând că ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului militarilor aliați care vor fi staționați pe Flancul Estic și, implicit, sigur, și la noi în România”.
Presupunerea mea că am avut doar o contribuție la dat din cap. Bănuiesc că miza cea mare a fost acordul Turciei pentru primirea Suediei și a Finlandei. Și dacă Erdogan n-a avut încotro și a fost de acord, obținînd o concesie, adică sacrificarea persoanelor și forțelor incomode pentru președintele turc refugiate în aceste două țări, putem înțelege cum ne-am ”luptat” să obținem ce am obținut. Și că mai aproape de adevăr ar fi să zicem că ”am primit”.
În cadrul noului plan de apărare validat la Madrid, am primit 5.000 de oameni împreună cu tehnica de rigoare (despre care nu prea știm mai nimic). Mai aveam 5.000 de oameni (cel puțin!) pe teritoriul nostru, plus flotile și armament greu. Cît înseamnă toate acestea în materie de cheltuieli pe un an de zile? Intră în cei 2-2,5% sau întreținerea acestora are un cost separat?
Dacă războiul din Ucraina se va prelungi, nu-i exclus să primim și alte forțe suplimentare. Pe șoselele noastre și așa strîmte (și prin unele părți cam proaste!) și pe podurile noastre (ieșite din garanție) și pe căile ferate nesigure vor circula mijloace de luptă care vor schimba o parte din peisajul fermecător al țării noastre.
Ce politică va face România în asemenea condiții? Mai corect spus, vom mai avea noi politica noastră sau vom fi determinați să ne menținem în siajul deciziilor americane? Cu asemenea forțe, ne mai dă nasul să avem păreri? Și cine să le susțină?
Că mișcarea Rusiei a fost într-un fel provocată îndelung și anticipată este o altă poveste. De la faza de început a amenințării, tot conflictul se desfășoară nu după reguli americane. Deocamdată suntem favoriții partenerilor noștri strategici. Noi și polonezi. Cum va fi peste ani, după terminarea războiului, nu știm.Ce fel de lac va fi Marea Neagră și ce se va alege din proiectul liniei de apărare Nord-Sud?
Înainte să ne bucurăm de măsurile de apărare decise la Madrid, ar trebui să ne întrebăm în legătură cu modul în care ne pregătim în așa fel încît infrastructura țării noastre să facă față. Și dacă nu cumva acest ”am primit” să includă dezvoltări și modernizări de infrastructură. Mie mi se pare mult mai importantă decît achiziția de mini-reactoare nucleare și decît scoaterea grînelor ucrainene!
Nu va trece mult și vom afla cît de istoric a fost acest Summit NATO de la Madrid și ce altceva s-a mai stabilit. Și dacă am ”mai primit” ceva de care nu știm încă!