Printre relatările care se chinuie să umple spațiile jurnalelor de seară apar tot felul de știri despre festivalurile în curs. Nu se poate să nu fi observat și dumneavoastră mulțimea lor. Adevărul este că trăim o perioadă de crize în care plouă cu festivaluri! De la unele inventate de primării, pe banii comunităților locale pentru a distra cetățenii (dar în subtext pentru a face campanie de promovare primarilor care urcă pe scenă), pînă la cele organizate cu scopuri comerciale, toate acoperă calendarul verii și al toamnei. Am văzut și relatările de la Bonțida unde se desfășoară acum Electric Castle. Evenimentul a prins bine și adună formații din multe țări și tineri din România și de prin împrejurimi. Ideea de a contribui la salvarea Castelului Banffy merită un gînd bun. Restaurările monumentelor istorice și ale celor cu valoare culturală merg cum merg. Guvernele noastre au tocat și toacă bani pe te miri ce, dar pe valorile istorice și culturale ale României, mai rar sau foarte rar.
Ce ne arată camerele de luat vederi la popularul festival în rîndul tinerilor? Perechi plimbîndu-se pe cei 400.000 de metri pătrați, o roată de bîlci, chioșcuri și un ecran de proiecții. De departe se zăreau și cîteva chioșcuri cu băutură (presupun carbogazoasă sau bere!) și cu ceva de-ale gurii. Atmosferă lejeră, de vacanță, de bîlci întins pe spații largi, cu un fel de roată Ferris, dar mai amărîtă, zisă pe românește roată de distracții sau roată de bîlci. Seara, pe diverse scene se produc și se vor produce tot felul de formații. Le reproduc numele din știrile pomenite pe diverse site-uri.
Adică întâlniri cu Twenty One Pilots, Gorillaz, Discolosure, Peggy Gou, Moderat, Caribou, Editors, Seven Vath, Enter Shikari, Mogwai, Altin Gün de la Hangar Stage cu A.A. Williams de la Backyard Stage. Vor fi și Amuly şi Azteca, doi ”dintre regii trapului românesc vor concerta live la Drip Factory” (Adevărul), iar Dana Marijuana va prezenta muzica de stradă la Radio Stage.
Este vina mea și ține de modestele mele consumuri culturale că n-am auzit chiar de nici unul dintre cei enumerați. La Untold și la Electric Castle și la Saga și la cîte mai sunt se consumă creații de ultimă oră, la mare modă prin Occident. Este vorba de o ”muzică nouă” , de ceva de import, un soi de artă stil coca-cola, importată pe nemestecate și dusă la Cluj-Napoca, la Bonțida sau la mare pentru divertismentul celor tineri. Cît este artă și cît avem de-a face cu un soi de divertisment popular ritmat? Nu sunt eu cel care să ajungă la un diagnostic. Oricum, este vorba de un divertisment la mare modă la proletariatul digital și la puștimea de liceu. Asta înțelege, asta iubește, asta plătește! Mă tem doar că este vorba despre ceva care încă mai are de parcurs un drum destul de lung pînă la consacrare și la artă.
Pretind participanții la aceste festivaluri că participă la un regal de artă? Sau se mulțumesc cu un happening muzical, cu un soi de distracție mondenă, cu bere și ceva de ciugulit,cu glume și alte degustări (!?)?
De ce le sunt mai aproape aceste așa-zise festivaluri? De muzica propriu-zisă sau de Saturnalii, într-o variantă modernă? Sau de maialurile de altădată, cînd în loc de Twenty One Pilots, Gorillaz și Discolosure cîntau fanfare muncitorești și tarafuri populare? În fapt, sunt aceleași sentimente, dar reformatate și adaptate după la psihologia de azi, după o jumătate de secol.
Tot un fel de muzică, tot un fel de vedete, tot bere și mici (Coca-cola și pop corn!), tot distracție un pic sub-culturală și tot înghesuială mare și un pic de alcool.
De la gust și de la valoare să ne întoarcem de la costuri. Ar trebui să facem o diferență între evenimentele și festivalurile care promovează arta și cele care nu depășesc distracțiile pentru tineret. Unele țin de vacanțe, de promovări electorale, de petreceri de weekend. În măsura în care comunitățile își permit o susținere, ele sunt acceptabile. Asta în cazul în care nu avem de-a face cu secvențe de derapaj cum au fost semnalate la edițiile precedente la Untold sau, mai nou, la Saga. Pericolul este ca, sub aparența de festivaluri, primăriile și partidele să învîrtă banii contribuabilului cu aerul că se află în slujba unui interes public.
Asta nu rezistă, chiar dacă unele instituții își propun să devină producătoare de divertisment.
Ca business, aceste evenimente private înfloresc și fac carieră. Parcă am devenit țara favorită a festivalurilor. Cum va evolua gustul proletariatului digital și ce fel de artă va consuma peste ani este deja o altă poveste!
Preluat: https://www.cotidianul.ro/razboiul-criza-si-ploaia-de-festivaluri/